Supranumit „torţionarul din Cleveland”, Ariel Castro a fost condamnat la 1 august la închisoare pe viaţă. El a fost arestat la începutul lui mai, după ce una dintre victimele sale a reuşit să fugă din casa din Cleveland unde acest fost şofer de autobuz le ţinea închise pe cele trei femei.
Ariel Castro a fost găsit spânzurat în celula sa, marţi seara, potrivit serviciului penitenciar din Ohio, citat de postul de televiziune KTLA din Los Angeles.
În timpul procesului, Ariel Castro, de origine portoricană, a încercat să pledeze că nu este un „monstru”. Judecătorul Michel Russo a promis că acesta nu va ieşi niciodată din închisoare, condamnându-l la închisoare pe viaţă.
Michelle Knight, în vârstă de 32 de ani, Amanda Berry, 27 de ani, şi Gina DeJesus, 23 de ani, au fost răpite între 2002 şi 2004, în timp ce aveau 20, 16 şi, respectiv, 14 ani. În timpul captivităţii, ele au fost bătute şi violate în numeroase rânduri. Amanda Berry are, de asemenea, o fetiţă, Jocelyn, în vârstă de şase ani la momentul eliberării lor. Analizele ADN au confirmat că Ariel Castro este tatăl ei.