Avioane ale armatei siriene și ale coaliției conduse de Statele Unite împotriva SI au fost observate în ultimele zile survolând deasupra orașului Hassake în nordul Siriei, unde soldați sirieni și combatanți ai Unităților de Protecție a Poporului Kurd (YPG) și-au unit forțele împotriva jihadiștilor SI.
Deși regimul lui Bashar al-Assad este respins de Washington, un ofițer al YPG a dat asigurări, sub rezerva anonimatului, că există ‘o coordonare’ între armata siriană și forțele de coaliție. ‘Ei comunică prin intermediul unui mediator kurd’, a declarat el.
Un purtător de cuvânt al armatei americane a declarat marți că nu se pune probleme unei coordonări. ‘Avioanele americane nu se coordonează în niciun fel cu avioanele siriene, fie direct, fie printr-un intermediar, iar acest lucru nu s-a întâmplat nici în trecut’, a declarat un purtător de cuvânt al Comandamentului militar american în Orientul Mijlociu (Centcom), Curtis Kellogg.
Statele Unite conduc o coaliție militară formată din 60 de state pentru a lupta împotriva SI în teritoriile pe care gruparea jihadistă le controlează în Siria și Irak.
În Irak, loviturile aeriene sunt lansate cu aprobarea și cooperarea guvernului irakian, el însuși angajat în luptele dure de pe teren împotriva jihadiștilor.
Situația este mai complicată în Siria, unde loviturile aeriene au drept scop ‘să slăbească și în cele din urmă să distrugă’ Statul Islamic și să ajute unii rebeli și unele mișcări kurde, însă nu și guvernul sirian.