Arme chimice în Siria: „Toate opţiunile” sunt pe masă, avertizează un demnitar american

Un înalt demnitar american a afirmat joi că 'toate opţiunile' sunt pe masă în dosarul sirian, după ce Casa Albă a evocat pentru prima dată că este posibil ca regimul condus de Bashar Al-Assad să fi recurs la arme chimice, informează AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
25 apr. 2013, 20:53
Arme chimice în Siria:

Demnitarul, sub acoperirea anonimatului, a reamintit că executivul american doreşte să fie absolut sigur că au fost folosite astfel de arme, înainte de a trage concluzia că ‘linia roşie’ trasată de preşedintele Barack Obama a fost depăşită de către Damasc.

‘Ne vom consulta îndeaproape cu prietenii şi aliaţii noştri, mai pe larg cu comunitatea internaţională, precum şi cu opoziţia siriană pentru a stabili care este cea mai bună modalitate de a acţiona’, a explicat el în cursul unei teleconferinţe de presă.

‘Nu doresc să mă lansez în ipoteze la ora actuală, însă este evident că toate opţiunile sunt pe masă în ce priveşte reacţia noastră’, a adăugat demnitarul.

‘Aceasta ar putea acoperi o gamă largă de activităţi (…) care includ la ora actuală iniţiative diplomatice, asistenţă acordată opoziţiei, însă la solicitarea preşedintelui (Obama) există alte posibilităţi pentru care ne pregătim şi pe care va trebui să le luăm în considerare atunci când vom stabili că au fost folosite arme chimice’, a menţionat el.

Liderul de la Casa Albă a avertizat în repetate rânduri regimul preşedintelui Al-Assad în legătură cu utilizarea armelor chimice, afirmând, la 20 martie, în Israel, că ar fi vorba despre ‘o gravă şi tragică greşeală’ şi că o asemenea evoluţie a evenimentelor ‘ar schimba regulile jocului’. El s-a mai referit, de asemenea, la ‘liniile roşii’ pe care Damascul nu trebuie să le depăşească.

DailyBusiness
Iunie 2025 aduce odihna binemeritată. Zile libere extinse și drepturi sporite pentru angajați
Spynews
Violeta Bănică și-a sărbătorit iubitul! Fiica Andreei Marin a postat imagini superbe cu partenerul ei | FOTO
Bzi.ro
Delia a încins internetul filmându-se în ipostaze sexy! „Ți-ai pus silicoane!“
Fanatik.ro
Mai are statul român bani de pensii? Anunţ şocant: „Doar din împrumuturi! Nu mai avem bani!”
Capital.ro
Trebuie să schimbe permisul auto categoria B. Acești șoferi n-au drept de circulație. Limită în Codul Rutier
Playtech.ro
Când ajung pensiile în iunie 2025 prin Poșta Română? Anunț despre o posibilă întârziere
DailyBusiness
AUR, anunţ de ultimă oră pentru susţinătorii săi: „Refuzăm să girăm o farsă. Suntem într-un punct mai grav decât în noiembrie”
Adevarul
Un jurnalist britanic a petrecut noaptea alegerilor cu „populiștii învinși ai României”. Cum l-a perceput pe George Simion
wowbiz.ro
Gigi Becali, interviu tăios după acuzațiile lui George Simion. Mesajele secrete pe care cei doi și le-au transmis în privat: "Îl iert, dar nu am ce discuta cu un om ca ăsta"
Spynews
O româncă a fost dată dispărută în Toscana! Mașina Denisei a fost găsită abandonată | FOTO
Spynews
”Rămâi surd la insulte”. Jador, mesaj cu subînțeles după ce s-a confirmat că a condus drogat
Evz.ro
Coșmarul șoferilor din România. Poliția nu face nimic...
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Anca, doctorița din Iași care a suferit un infarct la locul de muncă. Familia se pregătește acum de înmormântare
Cancan.ro
ULTIMELE cuvinte ale fostei jurnaliste, înainte de a-şi pierde cunoștința după ce a căzut de la etajul 5 cu fiica ei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cardurile de pe care NU trebuie să scoți bani de la bancomat. Regulă la orice bancă sau ATM din România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta campioană e însărcinată! Vedeta Survivor s-a afișat cu iubitul
stirilekanald.ro
Autobuz școlar, spulberat de un sinucigaș. Cel puțin 6 copii au murit, alți 44 sunt răniți grav
Mioara Velicu și Steliana Sima au primit distincții de la Ilie Bolojan. Cum au reacționat când au fost sunate chiar de președintele interimar: ”Eu am rămas încremenită. Am zis că cine știe cine își bate joc de mine” / EXCLUSIV
MediaFlux
Anumite bancnote ies din circulație. Românii trebuie să-și recuperere banii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alimentul care te ajută să supraviețuiești în situații de criză