Starul hollywoodian Arnold Schwarzenegger a fost reţinut miercuri pe aeroportul din Munchen (sudul Germaniei), după ce nu a declarat la vamă un ceas de valoare destinat vânzării, au anunţat vameşii germani, informează AFP.
Sosit din Statele Unite, actorul în vârstă de 76 de ani va putea probabil să-şi continue călătoria, dar va trebui să lase ceasul la Munchen, a declarat purtătorul de cuvânt al vămii, Thomas Meister.
„Arnold de la țară”, noua senzație de pe Tik Tok. Pasionat de sport, găsește tot felul de metode ingenioase de antrenamente
Împotriva fostului guvernator al Californiei a fost iniţiată o procedură penală pentru fraudă fiscală: Schwarzenegger ar fi trebuit să declare ceasul la vamă şi să plătească taxe, deoarece acesta va rămâne în UE, a precizat Meister.
Potrivit cotidianului german Bild, care a dezvăluit povestea, fostul star din „Terminator” şi „Conan Barbarul” a vrut să scoată la licitaţie ceasul scump, joi, la o cină în faimoasa staţiune de schi austriacă Kitzbühel.
Arnold Schwarzenegger se revoltă: „Trebuie să nu ne mai amăgim. Europa finanţează războiul din Ucraina, avem sânge pe mâini”
În timpul serii, vor fi puse în vânzare opere de artă şi obiecte de valoare, iar banii obţinuţi vor fi folosiţi pentru a susţine diverse proiecte pentru climă derulate de starul hollywoodian.