Starul american a primit îngrijiri medicale pentru o tăietură adâncă în zona frunţii şi a postat pe Twitter o fotografie cu această rană, menţionând că mulţumeşte medicilor: „M-am cam lovit astăzi pe platourile de filmare. Mulţumesc personalului medical care m-a repus pe picioare după o oră!„, informează Mediafax.
Arnold Schwarzenegger a început de curând filmările pentru filmul western „The Last Stand” şi pentru continuarea lungmetrajului „Eroi de sacrificiu/ The Expendables”. Starul nu a precizat titlul peliculei pentru care filma atunci când s-a accidentat.
Actorul Arnold Schwarzenegger, care a renunţat la această meserie în timpul mandatului său de guvernator al statului California, a anunţat în urmă cu câteva luni că îşi va relua cariera.
Fostul culturist de origine austriacă a declarat, în luna februarie, că se simte pregătit să joace din nou în filme şi a anunţat că va participa la realizarea unui serial de televiziune şi a unui volum de benzi desenate, ambele inspirate de celebra lui poreclă din lumea politică, „The Governator”.