ARSENIE BOCA face MINUNI pentru cei care ajung la mormântul său. „După ce venim aici, parcă zburăm”

Este impresionant să vezi cum românii se transformă atunci când ajung la Mănăstirea Prislop, se regăsesc în valorile moştenite de la străbuni-oameni care au trăit cu frica lui Dumnezeu şi cu respect faţă de semeni, scrie Agerpres. Credincioşii vin din toate colţurile ţării atraşi de liniştea pe care o degajă Retezatul, Mănăstirea Prislop şi mormântul părintelui Arsenie Boca, pentru că zecile de mii de oameni care ajung la Prislop îşi doresc să vadă locul în care se odihneşte acum cel pe care l-au numit, cu evlavie, în timp, Sfântul Ardealului. Este sfântul lor, al românilor necăjiţi care îşi caută alinarea şi speranţa în acest colţ de rai al Retezatului.

Citeşte şi Omul care l-a arestat pe Arsenie Boca, MARTORUL unei MINUNI. Declaraţia lui îţi ridică părul pe spate

La Mănăstirea Prislop se ajunge cu uşurinţă. Şoseaua ne poartă de pe DN 7 spre municipiul Hunedoara şi apoi spre Haţeg. La o intersecţie, în satul Silvaşu de Jos, călătorul vede un indicator care-i arată că mai sunt puţini kilometri până la mănăstire. Locurile se schimbă uşor, se simte aerul tare de munte, iar drumul, în stare relativ bună, se îngustează. Este, poate, prima încercare la care eşti supus în drumul spre Retezat. Din faţă vin alte maşini care coboară de la Prislop. Nu este loc pentru ca două să treacă lejer una pe lângă cealaltă. Amabil, fiecare şofer încearcă să-i facă loc colegului de drum. Cu calm şi puţină dexteritate, o recunoaştem, problema se rezolvă, iar noi continuăm să urcăm spre Mănăstirea Prislop.

Citeşte şi PROFEŢIILE lui Padre Pio, sfântul care putea să leviteze: „Timp de 3 zile lumina va dispărea şi atunci….”

Alte articole

Secretul celor mai gustoase sarmale de post. Rețeta măicuțelor de la Mănăstirea Prislop

Cea mai puternică rugăciune de la Arsenie Boca, pentru ajutor imediat. Necazurile și întristările vor dispărea

Primul lucru pe care îl observi când ajungi acolo este locul în care a fost ridicată mănăstirea. Un spaţiu larg, în care biserica se află în centrul unei poieniţe. Pe margine străjuiesc dealuri împădurite, iar în partea stângă se vede clopotniţa din piatră şi lemn ridicată de părintele Arsenie Boca. Biserica se vede mai bine după ce intri în curtea mănăstirii, trecând printr-o poartă din stejar sculptat în stil maramureşan. Clădirea mică poate primi circa 250 de credincioşi la slujbă. Dacă e cald şi sunt mulţi oameni, atunci serviciul religios se mută în altarul de afară.

Documentele de aici arată că Mănăstirea Prislop a fost ctitorită de Sfântul Nicodim, cel care a îndrumat şi reorganizat monahismul românesc din a doua jumătate a secolului al XIV-lea.

Mărturiile despre continuitatea vieţii de aici o pomenesc pe Domniţa Zamfira, fiica domnitorului muntean Moise Vodă Basarab din Bucureşti. Refugiată în Ardeal după moartea tatălui ei, domniţa a auzit de izvorul cu putere vindecătoare de lângă mănăstire. Legenda spune că Domniţa Zamfira s-a vindecat după ce a băut din apa acestuia şi, în semn de recunoştinţă, a restaurat biserica mănăstirii şi a refăcut pictura în frescă, între anii 1564-1580. De aceea, este considerată ca al doilea ctitor al Mănăstirii Prislop, loc în care îşi are, de altfel, şi mormântul.

Citeşte şi MINUNILE părintelui Arsenie Boca. Credincioşii şi-l amintesc că era de „o frumuseţe îngerească” VIDEO REPORTAJ

Secolele au trecut peste aşezământul monahal, iar unele nu au fost deloc uşoare. Biserica a fost incendiată din ordinul generalului Bucow, în timpul tulburărilor religioase din anul 1762, când călugării ortodocşi de aici nu au vrut să treacă la greco-catolicism. Focul a distrus pictura, în mare parte. S-au păstrat totuşi opt scene din ‘Acatistul Maicii Domnului’ în registrul superior al pronaosului, iar în exterior se mai poate vedea icoana hramului Sfântul Ioan Evanghelistul şi fragmente din Judecata de Apoi.

După aproape două veacuri de la incendiere, într-o zi din toamna anului 1948, mănăstirea redevine ortodoxă, aşa cum a fost trei veacuri şi jumătate înainte, iar Mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, îl aduce personal la Prislop pe Ieromonahul Arsenie Boca. Era 25 noiembrie 1948, iar părintele Arsenie Boca primea dificila misiune să restaureze mănăstirea aflată într-o stare jalnică. În paralel, din lipsa călugărilor, mănăstirea a fost transformată în mănăstire de maici cu viaţă de obşte.

Citeşte şi PROFEŢIA PICTATĂ a părintelui ARSENIE BOCA. Ce „ascunde” fresca bisericii din Drăgănescu

Împreună cu obştea condusă de Maica stavroforă Zamfira Constantinescu, prima stareţă a Mănăstirii Prislop, părintele a început o muncă asiduă, patru ani mai târziu fiind concepută şi ridicată clopotniţa de lângă biserică. A urmat consolidarea dealului din apropierea bisericii cu puieţi de brazi şi pini decorativi, biserica a fost înzestrată cu un iconostas şi cu mobilier nou, toate concepute după desenele părintelui Arsenie Boca. Lucrările de restaurare a bisericii au început în 1955 şi au durat mai mulţi ani, timp în care s-au reparat pereţii exteriori, acoperişul, s-a tencuit naosul şi altarul, iar pardoseala a fost schimbată. S-au construit două case noi şi s-a introdus curentul electric.

Conducerea de atunci a statului a fost însă nemiloasă cu mănăstirea. Din anul 1960 în clădirile de aici s-a deschis un azil de bătrâni care a funcţionat vreme de 17 ani. Abia în 1976 s-a redeschis mănăstirea de maici, ele continuând eforturile pentru înfrumuseţarea locului şi păstrarea obiectelor de valoare religioasă. Cinci icoane lucrate de părintele Arsenie Boca, considerat al treilea ctitor al mănăstirii, împodobesc iconostasul bisericii.

Sunt multe lucruri bune care s-au întâmplat la Prislop în cei 50 de ani de când mănăstirea a redevenit ortodoxă, însă numele acesteia este legat acum, indisolubil, de personalitatea părintelui Arsenie Boca. Pelerinii care vin aici, oameni din toată ţara, găsesc momentele de linişte sufletească pe care şi le doresc. Sunt credincioşi pentru care nu contează că este frig sau caniculă, că bate vântul sau plouă torenţial; ei doresc să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru ceea ce au primit în dar sau cer ajutor pentru clipele dificile ale vieţii.

La mormântul părintelui se ajunge uşor, pe o potecă de piatră, care şerpuieşte prin pădure. Cu vorba numai şoaptă, oamenii urcă spre locul despre care se spune că este plin de o pace aparte. Cât timp stau la rând, citesc rugăciuni sau se roagă. Unora li se poate citi pe buze, alţii au ochii înlăcrimaţi. Unii poartă ghivece cu flori, lumânări şi câte un obiect al unor apropiaţi care n-au putut birui drumul până la Prislop. Înconjurat de crini albi, mormântul părintelui Arsenie Boca se află în cimitirul mănăstirii.

Cu teama de a nu le deranja momentele de linişte sufletească, ne apropiem uşor de un alt grup. O femeie are ochii înecaţi în lacrimi şi o floare în mână. S-a rugat la mormânt, dar nu se îndură să plece. „Suntem bolnavi, necăjiţi şi aici ne găsim speranţa. Sper ca părintele să ne-o dea. Am mai fost şi ne simţim bine. Părintele ne ascultă şi ne ajută”, spune cu o voce înceată, gâtuită de emoţie, şi apoi se uită în jos pentru că nu ar vrea să o vedem că a început să plângă. O ajută ploaia, care începe să cadă din ce în ce mai tare, iar noi îi mulţumim frumos pentru că a stat de vorbă cu noi.
„După ce venim aici, parcă zburăm. Noi ştim că părintele a fost puternic, în cuvânt, dar şi acum este puternic, în tăcere”, spune o femeie venită cu un grup de credincioşi tocmai de la Călăraşi. O alta, din Satu-Mare, se destănuie: „Simt că la toate mănăstirile este o binefacere să te rogi la Dumnezeu. Mă simt mai liniştită şi fiecare se simte aşa. Ne rugăm pentru familie, pentru prieteni. Apoi, Dumnezeu face ce vrea El”.

Ca ea gândesc mulţi bărbaţi şi femei. Urcă sau coboră uşor de la mormântul părintelui Arsenie Boca. Sunt mulţumiţi că se pot ruga şi atinge crucea din lemn, chiar dacă afară a început să toarne cu găleata şi pe cer au apărut câteva fulgere.

Mănăstirea Prislop are mai multe zile speciale, într-un an. Pe lângă cele două hramuri: 8 mai – Sfântul Ioan Evanghelistul, 14 septembrie – Ziua Crucii, la mănăstire se mai prăznuiesc 13 septembrie – Sfântul Ioan de la Prislop, 28 noiembrie – ziua de pomenire a părintelui Arsenie Boca, şi 26 decembrie – Sfântul Nicodim. În aceste zile numărul credincioşilor care vin în pelerinaj depăşeşte zece mii, spun autorităţile.

„Ar fi nevoie oare de o biserică nouă la Mănăstirea Prislop?”, o întrebăm pe maica stareţă Pavelida Munteanu. „Este o preocupare a noastră. Până acum doi ani nu s-a pus această problemă, dar ea se discută după ce la mănăstire au început să vină din ce în ce mai mulţi credincioşi care îşi doresc să intre şi în biserică. Mulţi vin însă în pelerinaj la mormântul părintelui Arsenie Boca. Este o decizie importantă pentru că, pe de altă parte, vara slujbele se fac la altarul de afară, iar dacă iarna este mai grea, atunci oamenii nu prea pot urca aici. Părerea mea este că se poate ridica o biserică mai mare aici, ca să încapă toată lumea”, spune maica stareţă.

O asemenea hotărâre este greu de luat pentru că, mai întâi, trebuie să se ţină cont de felul în care a fost gândită curtea interioară a mănăstirii, de către părintele Arsenie Boca. „Părintele iubea frumosul şi spunea că „frumosul este Dumnezeu”. El nu agrea stilul aglomerat. El dorea ca mănăstirea să fie un loc de reculegere. Ne-a spus că de dincolo ne va ajuta şi dealurile se vor umple de lume. Cu sfatul dânsului am făcut tot ceea ce este aici”, explică maica stareţă.

I-am mulţumit maicii stareţe pentru bunăvoinţa şi răbdarea de care a dat dovadă, acceptând să ne vorbească despre mănăstirea pe care o reprezintă. Cu multă înţelepciune, ne-a ajutat să nu ne simţim stingheri într-un loc sfânt. De aceea, am păstrat pentru finalul acestei scrieri gândurile sale pentru credincioşii care vin la Mănăstirea Prislop. „Oamenii trebuie să vină aici cu dorinţa de a-şi schimba viaţa, din răutate spre bine. Să ne punem de acord cu voia lui Dumnezeu. Părintele Arsenie Boca ne cerea să ne corectăm viaţa înspre bine. Acesta trebuie să fie scopul celor care vin aici, de a cunoaşte adevărata cale a întâlnirii cu Domnul Hristos. Părăsirea faptelor rele şi îndreptarea vieţii după voia lui Dumnezeu. Acesta este cel mai bun lucru”.

Arsenie Boca s-a născut pe 29 septembrie 1910 în localitatea Vaţa de Sus (Hunedoara). A fost părinte ieromonah, teolog, artist plastic, a fost stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus (Sibiu) şi apoi la Mănăstirea Prislop. A fost unul dintre martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Braşov, dus la Canal, închis la Jilava, Bucureşti, Timişoara şi la Oradea. A pictat biserica din comuna Drăgănescu, la 25 km. de Bucureşti.

Arsenie Boca este considerat ca cel mai mare duhovnic român al secolului XX. A trecut la cele veşnice pe 28 noiembrie 1989 la Sinaia, judeţul Prahova. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop se perindă zilnic sute de pelerini.

Într-un interviu acordat, în luna aprilie, mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, declara că Biserica Ortodoxă Română nu se opune canonizării părintelui Arsenie Boca. Mai mult, mitropolitul Ardealului mărturisea că „ar fi cel mai fericit om din lume să poată să semneze şi el pe actul de canonizare” şi recunoştea că întâlnirile sale cu părintele Arsenie Boca au fost „providenţiale”. ÎPS Laurenţiu Streza îndemna pe toată lumea să-l caute pe Dumnezeu, căutându-l pe Arsenie Boca, aşa cum acesta a lăsat scris în cărţile sale şi cum le-a spus tuturor pe care i-a întâlnit, multora schimbându-le viaţa cu sfaturile sale.