Chiar dacă trupa s-a destrămat, iar show-ul nu se mai difuzează la televiziune, maestrul Arşinel este de părere că glumele promovate de „Garcea”, personajul care s-a bucurat cu atâta popularitate, au fost un exemplu negativ pentru societatea românească.
„Vacanţa Mare a avut unul dintre cele mai dezastruoase efecte asupra societăţii. Gen de comedie mai grosier şi mai vulgar nu am mai întâlnit. A fost un deserviciu mare pentru comedia românească”, a declarat Alexandru Arşinel într-un interviu acordat wowbiz.ro.
Arşinel a mai spus că actorii Teatrului de Comedie se luptă şi azi cu efectele acelui gen de umor. Maestrul mai spune că grupul „Vacanţa Mare” şi cei care au promovat show-ul au făcut un real deserviciu societăţii româneşti, în special tinerilor.