După o carieră pe scenă de aproape 60 de ani, era nevoită să croşeteze ca să supravieţuiască. Este povestea tristă a Mariei Butaciu, doamna cântecului năsăudean, care ne-a părăsit la începutul acestei săptămâni. Artista, atât de iubită de public şi respectată de colegi, nu a avut o viaţă uşoară, însă a ştiut să aprecieze ceea ce a avut mai de preţ: cântecul şi prietenii.
Maria Butaciu a ştiut să se bucure de tot ceea ce a obţinut. A debutat pe scenă în 1961 la Ansamblul Ciocârlia al Ministerului de Interne din București şi toată viaţa a cântat folclorul năsăudean. Artistă desăvârşită şi învăţată cu succesul şi ovaţiile, Maria Butaciu nu a uitat totuşi niciodată de rădăcinile ei ţărăneşti.
„Ei, vin îmi pupă mâna, aşa mi-e jenă că vin bătrânele şi-mi pupă mâna, ce să le spui: că una aude, alta n-aude, sunt fostele mele colege de clase primare. Sunt săracele sătule de muncă. Acolo se munceşte, e deal, în soare, în frig toată ziua, au îmbătrânit. Eu zic că nu-s babă, dar sunt deodată cu ele „, povestea Maria Butaciu.
Mariei Butaciu i-a plăcut dintotdeauna să croşeteze şi, cumva, aceasta a fost salvarea ei la bătrâneţe. Umilinţa de a avea o pensie infimă după zeci de ani de carieră a făcut-o să vândă ţinutele pe care le crea, pentru a face un bănuţ în plus.
„Mă odihnesc, nu sunt aşa solicitată la nunţi, deşi nevoia e mare, că na… Nu vreau să mă mai plâng că pensia e mică şi asta ştie toată lumea că artiştii au pensie mică. După 30 de ani, abia îmi ajunge de telefon. Mă descurc greu. De ici, de colo, cântând, mai croşetez … o să vă arăt şi ce lucrez”, se plângea artista.
Maria Butaciu s-a stins la 78 de ani, după o perioadă de lungă suferinţă. Un atac cerebral a lăsat-o pe un pat de spital, însă după 2 luni de luptă, artista a murit.
Maria Butaciu a murit. Lumea muzicii populare româneşti este în doliu