Asistentă înjunghiată în curtea spitalului în Bihor

O asistentă de la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă din Ştei a fost înjunghiată, miercuri dimineaţă, în curtea unităţii. Agresorul este un pacient al spitalului, internat de 14 ani după ce comisese o crimă.
Alina Costache
27 ian. 2021, 12:04
Asistentă înjunghiată în curtea spitalului în Bihor
Asistentă înjunghiată în curtea spitalului în Bihor

O asistentă în vârstă de aproximativ 30 de ani, de la Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă din Ştei, a trecut prin clipe de groază miercuri dimineaţă. Femeia a fost atacată de un pacient. Bărbatul în vârstă de 55 de ani a înjunghiat-o în spate cu un cuţit. Atacul s-a produs în curtea spitalului.

„Azi dimineaţă la ora 8.00, când am ajuns în spital, am aflat că o asistentă dieteticiană care voia să meargă la bucătărie a fost înjunghiată de un pacient, din spate, în curtea unităţii. Acum este Poliţia aici, se face o anchetă. După ce i s-a acordat primul ajutor, colega asistentă a fost dusă la spitalul din Beiuş”, a declarat managerul unităţii, dr. Carmen Ghilea, pentru BIHOREANUL.

Citeşte şi: Atac sângeros într-o sală de fitness din Capitală! Tânăr de 20 de ani, înjunghiat MORTAL

Potrivit managerului Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă din Ştei, bărbatul care a înjunghiat-o pe asistentă este un pacient aflat sub tratament de mai mulţi ani. Bărbatul avea dreptul să iasă în curtea spitalului şi chiar „se înţelegea bine” cu femeia pe care a înjunghiat-o, mai spune medicul Carmen Ghilea.

Agresorul le-a spus poliţiştilor că voia s-o sperie pe femeie.

„În general, bolnavii psihiatrici sunt imprevizibili. Acest bolnav se înţelegea bine cu asistenta, a spus că voia s-o sperie. Acum trebuie aflat de unde avea cuţit. El avea voie să iasă în curte, la plimbare”, a spus dr. Ghilea.

Pentru că rana era destul de gravă şi a pierdut mult sânge, asistenta a fost transportată cu un elicopter la spitalul judeţean din Oradea.

Agresiunea de la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei este investigată de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţiştii Serviciului Criminalistic, iar cercetările vor continua sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Citeşte şi: Poliţist înjunghiat la Eforie după o urmărire cu focuri de armă

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Doliu în lumea artistică din România. Un cântăreț a murit într-un accident rutier în Marea Britanie
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
Playtech.ro
Ce să presari peste cartofi în aprilie pentru a dubla recolta. Scoţi 3 kilograme dintr-un singur cuib
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Fost consilier al președintelui Zelenski: „România trebuie să construiască un bloc est-european ce poate rezista valurilor care vin”
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Scandal uriaș între România și Rusia. Decizie dură de la Moscova
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Elevii care pot primi 300 de lei de la stat. Condițiile pentru a primi și subvenții de masă, cazare și transport
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat ordin de la UE. Devine obligatoriu în România! Termen până pe 14 aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Un nou proces pentru reluarea turului doi al alegerilor prezidențiale a ajuns pe masa ICCJ. Prima decizie a judecătorilor
MediaFlux
Singurul miliardar din top 500 de bogați ai lumii care nu a pierdut bani din cauza tarifelor lui Trump
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Furtul de lemne! Metoda cea mai utilizată, potrivit unui activist de mediu