Asociaţia Colectiv, lumânări la Ambasada Rusiei: Românii înţeleg cel mai bine astfel de tragedii

Câteva zeci de persoane care au avut de suferit în urma tragediei din Clubul Colectiv au mers, miercuri seara, în faţa Ambasadei Rusiei, şi au depus flori, jucării şi au aprins lumânări, în semn de condoleanţe pentru familiile celor 64 de oameni care şi-au pierdut viaţa în incendiul din oraşul rus Kemerovo. Iniţiativa de a face acest gest le aparţine reprezentanţilor Asociaţiei Colectiv.
Filip Stan
28 mart. 2018, 18:53
Asociaţia Colectiv, lumânări la Ambasada Rusiei: Românii înţeleg cel mai bine astfel de tragedii

„Focul nu ţine cont de loc, de naţie, de limbă. Loveşte nemilos şi lasă în urmă scrum. Devorează vieţi şi maltratează suflete. Suntem alături de victimele incendiului din Rusia”, au spus cei de la Asociaţia Colectiv în anunţul lor.

„Am trecut prin aceleaşi etape acum doi ani în România şi cred că înţelegem foarte bine ce simt părinţii care şi-au pierdut copiii acolo. Vrem să transmitem că suntem alături de ei. Eu, unul sunt alături de ei, îi înţeleg foarte bine. Şi eu mi-am pierdut copilul, la 22 de ani, tot într-un loc public, unde ar trebui să mergem… Oricare dintre noi îşi imaginează că se duce să mănânce, să bea o bere sau să facă o cumpărătură într-un mall, fiind siguri că toată lumea şi-a făcut datoria şi acolo nu se poate întâmpla aşa ceva. Iată că se poate. Nu am învăţat nimic, pentru că ne uităm la ce se întâmplă în jurul nostru, şi vedem că nu s-a schimbat nimic”, a declarat pentru MEDIAFAX Eugen Iancu, preşedintele Asociatiei Colectiv şi tatăl unui tânăr care a murit în incendiul din octombrie 2015 din clubul omonim.

La rândul său, Elena a spus că românii înţeleg cel mai bine astfel de tragedii: „Vrem să transmitem condoleanţe familiilor care au de suferit în urma tragediei. Este până la urmă şi ceva care pe noi, românii, ne doare mai tare, poate, decât pe mulţi alţii din Europa. De ce? Nu pentru că ne-a readus în memorie, ci pentru că la noi a existat Colectiv şi faptul că s-a mai întâmplat, că se repetă… Nu contează limbă, nu contează loc, rasă, nimic, decât viaţa. Aceşti copii, ca şi ai noştri, au murit din cauza unor oameni. Sper să se rezolve şi problema noastră, a celor de la Colectiv. Eu aştept reacţia statului la ei – poate că nu vor face aceeaşi greşeală ca la noi. Sunt doi ani şi jumătate de când noi căutăm vinovaţii. Sunt absolut la vedere vinovaţii, şi cu toate aceste, se tergiversează”.

Cel puţin 64 de persoane au murit, iar alte zece au dispărut, după ce un incendiu a izbucnit într-un centru comercial din oraşul Kemerovo, aflat în sud-vestul regiunii ruse Siberia. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat că miercuri va fi zi de doliu naţional în memoria victimelor incendiului produs într-un mall din oraşul rus Kemerovo.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
La ce oră trebuie să bei, de fapt, cafeaua. Doar atunci te vei bucura pe deplin de beneficiile ei
Capital.ro
Traian Băsescu cutremură România. Motivul pentru care s-au anulat alegerile în România
Playtech.ro
Cât e kilogramul de miel direct de la crescători, înainte de Paște 2025. Cu cât se vând direct la porțile fermierilor
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
wowbiz.ro
"Baie de sânge" Bursele, în cădere liberă după tsunami-ul declanșat de tarifele lui Trump
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
Dosarele X într-un oraș din România. Fenomene meteo inexplicabile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a murit după ce a fost spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cele mai INDECENTE vedete care au făcut gesturi provocatoare și aproape interzise în public! Antonia, Bianca Drăgușanu și Daniela Crudu au comis-o grav
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cel mai mare artist. O lume întreagă e in doliu: Talentul și pasiunea pentru muzică au fost de neegalat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Președintele Ilie Bolojan a promulgat legea! Se întâmplă chiar în a treia săptămână din luna mai
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Divorț în stil oltenesc. A „semnat“ actele de divorț cu cuțitul și a ajuns în arestul IPJ Dolj