Asociaţia „Dăruieşte Viaţă” va ridica un spital modular pentru pacienţii cu coronavirus. Termen de construcţie: 4 săptămâni

În perioada imediat următoare, asociaţia "Dăruieşte Viaţă" va ridica un spital modular dedicat pacienţilor confirmaţi cu coronavirus, cu o capacitate de 50 de paturi. Acesta va fi amplasat în curtea Spitalului Elias, în baza unui acord dat de conducerea instituţiei medicale, şi va fi gata în patru săptămâni.
Romania TV
02 apr. 2020, 10:17
Asociaţia

Dotarea şi funcţionarea spitalului modular vor fi în sarcina Spitalului Elias şi a Ministerului Sănătăţii, informează asociaţia, printr-un comunicat de presă, preluat de agerpres.ro.

Felul în care au procedat şi alte ţări, precum China, Spania, Franţa, SUA, ne arată că ridicarea de spitale modulare poate să compenseze capacităţile reduse ale sistemului medical românesc, în condiţiile în care COVID-19 înseamnă multiplicare exponenţială şi nevoia de a trata mulţi pacienţi, în acelaşi timp, pe o perioadă lungă de timp. Soluţia pe care o propune ‘Dăruieşte Viaţă’ este construcţia unui spital modular, pentru care a dezvoltat deja planul, împreună cu partenerii Tesseract, IMSAT şi Linde„, se menţionează în comunicat.

Carmen Uscatu, una dintre cele două fondatoare ale asociaţiei „Dăruieşte Viaţa” subliniază faptul că ţara noastră ar trebui să profite de faptul că se află cu câteva săptămâni în urma celorlalte state grav afectate de epidemia de coronavirus.

România are avantajul de a fi cu câteva săptămâni în urma celorlalte state, însă nu va evita vârful epidemiei pe care-l vedem în Italia şi Spania. Atunci, mii de cazuri vor invada spitalele din România, deja supra-aglomerate şi incapabile să-şi protejeze pacienţii din cauza infecţiilor şi lipsei de aparatură medicală. Este esenţial ca acest timp să fie folosit pentru a acţiona în sensul în care au nevoie pacienţii şi medicii„, afirmă Carmen Uscatu, potrivit sursei citate.

Organizaţia a transmis o propunere în acest sens şi prim-ministrului Ludovic Orban, în speranţa că modelul va fi urmat şi în alte regiuni ale ţării, precum Moldova şi Transilvania. Asociaţia va pune la dispoziţia statului român atât proiectul realizat de specialişti, cât şi expertiza sa şi o parte din materiale.

DailyBusiness
Prime de 1 Iunie pentru părinți. Companiile din România oferă bonusuri de până la 300 de lei
Spynews
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Bzi.ro
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Fanatik.ro
Anunț oficial pentru pensionarii cu grupe și condiții speciale. Trebuie să știe neapărat acest lucru, ei sunt românii care pot lua mii de lei în plus la pensie
Capital.ro
Românii care au casa la curte NU au voie. Acordul vecinilor este obligatoriu. Trebuie act cu semnătură
Playtech.ro
Robert Lupu, ucigașul Teodorei, avea mari probleme cu legea. Atacatorul din Cosmopolis avea mai multe dosare penale pentru fapte grave
DailyBusiness
Nicușor Dan merge la Salina Praid. Vizită în mijlocul tensiunilor după inundații și evacuări
Adevarul
Trump a distribuit o teorie conspiraționistă despre Biden: a murit în 2020 și a fost înlocuit
wowbiz.ro
Ce spunea Teodora de la Insula iubirii despre călăul său?! Fosta concurentă a vorbit în emisiune despre relația cu Robert și calvarul prin care a trecut după despărțire. Însă a avut și cuvinte de laudă la adresa lui
Spynews
Ce va face Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 15, cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Cât va mai rămâne în România
Spynews
Pe ce dă Bursucu cei mai mulți bani. Fostul prezentator a spus adevărul cu subiect și predicat
Evz.ro
Ce mânca Alexandru Ioan Cuza la micul dejun. Alimentul nelipsit de pe masa domnitorului
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
kanald.ro
Două persoane au murit după ce un avion s-a prăbușit în Germania!
Cancan.ro
Gestul care i-ar fi putut salva viața Teodorei Marcu. Cine a sunat-o fix înainte să fie împușcată MORTAL de Robert Lupu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă obligatoriu la mașină. Anunț pentru toți șoferii cu mașini diesel. Te prezinți la service
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
stirilekanald.ro
"A continuat să o urmărească, a zis că vine și o taie pe burtă" Teodora și soțul ei ar fi fost amenințați de Robert Wolf. Au făcut plângeri la poliție, dar totul pare să fi fost în zadar
Moșii de vară 2025. Ce NU trebuie să faci de Sâmbăta Morților și ce se dă de pomană
MediaFlux
Jaful de la Poștă a pus în pericol plata pensiilor! Anunțul Poștei Române privind pensiile din luna iunie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Planta care alungă țânțarii. Este o binecuvântare pe timpul verii