Asociaţia Industriei Feroviare cere RATB să introducă sisteme de protecţie automată a tramvaielor

Asociaţia Industriei Feroviare (AIF) solicită Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), dar şi celorlalţi operatori de tramvai din ţară, să evalueze şi să identifice soluţiile pentru introducerea unor sisteme de dispecerat al traficului şi de protecţie automată a tramvaielor.
Romania TV
11 mai 2012, 19:03
Asociaţia Industriei Feroviare cere RATB să introducă sisteme de protecţie automată a tramvaielor

Potrivit unui comunicat, AIF cere operatorilor de tramvai şi adoptarea unor proceduri de investigare şi evaluare tehnică a cauzelor incidentelor care să permită eliminarea surselor acestora.

Solicitările vin după accidentul produs joi pe linia 41 din Capitală, în care au fost implicate trei tramvaie. În urma accidentului au fost rănite 92 de persoane, potrivit Brigăzii Rutiere.

„Evenimentul de la Bucureşti ne arată faptul că în condiţiile unui sistem de metrou uşor sau tramvai rapid, vechile proceduri de gestionare a traficului sunt depăşite, iar experienţa reţelelor similare din ţările din vest trebuie importată şi în cazurile din România. Lipsa unui sistem de gestionare a siguranţei traficului a împiedicat până în acest moment RATB să identifice problemele şi respectiv soluţiile de rezolvare a acestora”, se mai arată în comunicatul AIF.

În opinia celor de la AIF, accidentul înregistrat de RATB în pasajul Lujerului constituie o provocare pentru creşterea gradului de siguranţă şi crearea premiselor pentru construirea şi dezvoltarea unor reţele de tramvai rapid, modern şi de mare capacitate.

Trei tramvaie ale liniei 41 au fost implicate, joi dimineaţă, într-un accident, în pasajul Lujerului din Capitală, pe sensul spre Piaţa Presei Libere. Potrivit reprezentanţilor RATB, unul dintre tramvaie a rămas defect pe linie, al doilea a oprit la timp în spatele primului, însă cel de-al treilea nu a reuşit să frâneze şi le-a lovit pe celelalte două.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
România a pierdut cea mai frumoasă cântăreață. Era diva României. Era un fenomen, un simbol
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Nativii care trec printr-o perioadă de vis. Totul le merge din plin
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Apare un nou permis de conducere. Noi reguli pentru toți șoferii din UE. Se vor aplica și în România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație