Asociaţia Magistraţilor din România contestă proiectul legii salarizării bugetarilor

Asociația Magistraților din România (AMR) contestă proiectul legii salarizării bugetarilor din cauza faptului că angajații din Justiție nu sunt vizați de acest proiect.
Iulian Tudor
19 mai 2016, 09:23
Asociaţia Magistraţilor din România contestă proiectul legii salarizării bugetarilor

Judecătoarea Gabriela Baltag, președinta AMR, a transmis, într-un comunicat de presă, că asociația susține, în continuare, faptul că actualele propuneri contrazic chiar obiectivele actului normativ ce se dorește a fi adoptat.

Acest proiect nesocotește flagrant justificarea lui, adică efectuarea unor corecții în sistemul de salarizare din fondurile publice și consolidarea colaborării cu partenerii sociali, prin parteneriat și transparență. O astfel de abordare a executivului are loc în condițiile în care disfuncțiile existente și în sistemul de justiție, în ce privește politica salarială, au fost permanent semnalate de Asociație, prin intermediul numeroaselor memorii expediate Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiției, Ministerului Muncii Familiei, Ministerului Finanțelor Publice și domnului Dacian Cioloș, actualul prim-ministru al României, demersuri care, însă, în mod cu totul regretabil, nu au avut nicio finalitate‘, a declarat judecătoarea Gabriela Baltag.

Președinta AMR a adăugat că ultimul său demers, realizat în domeniul salarizării și materializat prin petiția înregistrată la Ministerul Muncii a fost urmat de transmiterea, fără nicio rezolvare, a acestei petiții către Ministerul Justiției, cu mențiunea că este ‘instituție competentă în soluționarea aspectelor sesizate’.

Înțelegem să invocăm faptul că instituția spre care au fost redirecționate cererile noastre, respectiv Ministerul Justiției, nu are forța legislativă corespunzătoare, dar, mai ales, a dovedit constant, în ce îi privește pe judecători, o conduită obtuză și refractară la remedierea tuturor disfuncțiilor ce i-au fost aduse la cunoștință, în mod permanent. În acest sens, interpretarea limitată sau, mai exact, refuzul aplicării de către Ministerul Justiției a Legii nr. 71/2015, act normativ asumat, ca atare, de toți ceilalți ordonatori principali de credite din sistemul judiciar, reprezintă o cauză directă a marginalizării și umilirii personalului de la judecătorii, tribunale și curți de apel. Încercarea de declinare a obligațiilor și, astfel, de evitare a asumării răspunderii de către instituțiile care, potrivit legii, au competența de a se pronunța, nu reprezintă decât o dovadă de nesocotire a atribuțiilor și de promovare, fără nicio rezervă, a lipsei de respect și de responsabilitate față de sistemul bugetar, în materie de salarizare, pornind de la obiceiul ‘spălării pe mâini, asemenea lui Pilat din Pont’ sau, la fel de grav, prin învrăjbirea categoriilor profesionale bugetare, după o politică veche, asumată în baza principiului ‘dezbină și conduce’, a mai spus președinta AMR.

Totodată, judecătoarea Gabriela Baltag a atras atenția că sistemul judiciar este ‘căpușat’ de funcții asimilate judecătorilor și procurorilor, ca statut, existente în mod generos în cadrul Ministerului Justiției, Institutului Național al Magistraturii, Școlii Naționale de Grefieri și Consiliului Superior al Magistraturii, funcții care sunt salarizate la nivelul structurilor speciale de parchet sau prin raportare la cele mai înalte funcții de conducere din instanțe și parchete, în condițiile în care ‘activitatea beneficiarilor acestora nu înseamnă înfăptuirea actului de justiție’.

‘AMR este nevoită să facă mențiunea că o poziție corectă obligă societatea să accepte un adevăr pe care nimeni nu-l rostește, și anume că salariile celor din instanțele de drept comun, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel sunt rezonabile statutului, dar, în niciun caz, nu pot fi asimilate unui singur salariu, respectiv celui al președintelui instanței supreme care beneficiază de o salarizare distinctă, având în vedere și calitatea sa de membru de drept în Consiliul Superior al Magistraturii. Nicio autoritate cu putere de decizie, pe segmentul justiție, cu pretenții de garanție a independenței acesteia, nu a dorit să facă mențiuni clare în sensul celor arătate, cultivând, dimpotrivă, un sindrom de inhibare în rândul practicienilor, motiv pentru care suntem nevoiți să facem acest demers pentru clarificarea aspectelor pe care înțelegem să le criticăm. Judecătorii au un mandat public pe care-l îndeplinesc cu devotament, cu respect, dar, mai ales, cu onoare și demnitate, situațiile de excepție obligându-ne să excludem o generalizare ‘în rău’ a profesiei. Nimeni nu mai dorește să examineze, astăzi, din punct de vedere calitativ, activitatea judecătorilor supraîncărcați, deliberat, cu un volum de activitate în creștere, ani la rând — nu doar cantitativă, dar și din perspectiva văditei argumentări a complexității cauzelor, în contextul în care schemele de personal nu au fost adaptate (pentru anumite instanțe, tratate după standardul de ‘Cenușăreasă’, fiind rămase la nivelul anilor ’90), iar legislația este incoerentă — de către un sistem care dorește să îngenuncheze această redută a independenței de conștiință și voință, lipsind actul de justiție de orice particularizare, tratându-l prin raportare la un șir imposibil de date statistice‘, se mai arată în comunicatul AMR.

Asociația Magistraților din România a făcut un apel public la corectitudine în evaluarea și examinarea politicii salariale, susținând o aplicare concretă a principiului transparenței, fără nicio discriminare, dar, mai ales, solicită încetarea oricăror practicii preferențiale, promovate cu intenția de a învrăjbi categoriile profesionale bugetare.

Restructurarea completă a sistemului de salarizare în Sănătate și introducerea unui sistem de premiere bazat pe condiții de reformă și criterii de performanță pentru personalul din sistemul de sănătate și pentru personalul didactic și didactic auxiliar, începând cu luna ianuarie 2017, sunt principalele modificări aduse de Legea salarizării bugetarilor.

DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Județul din România care s-ar fi schimbat total. Un proiect început de Nicolae Ceaușescu transforma definitiv zona și harta României. Sute de oameni lucrau non stop ca să termine totul în 3 ani de zile. S-a ales praful de tot
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Exproprieri pentru podul peste Prut de la Ungheni, în folosul Autostrăzii Unirii
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Ego.ro
Ce spunea soția lui Cotabiță despre artist. Nu era fan înrăit, dar i-a dat un mesaj ca să...
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet 😢 Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Ucraina pierde controlul asupra teritoriului cucerit în regiunea Kursk
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy