Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie cere anchetă în cazul postărilor lui Darius Vâlcov

Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie (ARPP) consideră că prin publicarea pe Facebook de către Darius Vâlcov, consilier al premierului, a fişei medicale a unui participant la protestul din 10 august s-a produs "o gravă abatere", nu doar din punct de vedere legal, ci şi etic şi cere anchetarea şi tragerea la răspundere a celor implicaţi.
Romania TV
06 sept. 2018, 19:03
Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie cere anchetă în cazul postărilor lui Darius Vâlcov

ARPP, în calitate de asociaţie profesională naţională a medicilor psihiatri, „protestează cu fermitate împotriva unui asemenea tip de atitudine din partea unui consilier al primului-ministru şi solicită public autorităţilor competente anchetarea conjuncturii în care documentaţia medicală a ajuns în posesia persoanelor neautorizate, precum şi tragerea la răspundere a tuturor celor implicaţi”.

Asociaţia precizează că protecţia datelor cu caracter personal este un drept fundamental, consacrat prin Tratatul de la Lisabona, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevede că orice persoană are dreptul la protecţia datelor cu caracter personal care o privesc.

Citeşte şi: Ambasada Germaniei, după postarea lui Vâlcov: Condamnăm ferm orice formă de discriminare sau duşmănie faţă de minoritatea germană

„Pacientul cu tulburări psihice are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o discriminare. Astfel, Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 actualizată, art. 16, prevede că persoana care este evaluată din punct de vedere al sănătăţii mintale are dreptul la confidenţialitatea informaţiilor”, precizează sursa citată.

Conform ARPP, prin publicarea documentaţiei medicale confidenţiale s-a produs „o gravă abatere, nu doar din punct de vedere legal, ci şi etic”.

„Utilizarea dispreţuitoare de către o persoană publică importantă (consilier al premierului României), cu responsabilităţi şi vizibilitate internă şi externă, a apelativului de ‘sandilău’ cu referire la persoana respectivă reprezintă o încălcare flagrantă atât a legislaţiei în vigoare, dar şi o afirmaţie profund stigmatizantă şi care are repercusiuni multidimensionale, aruncând o anatemă asupra tuturor pacienţilor cu suferinţe psihice, care au nevoie de protecţia şi respectul cuvenit din partea statului român”, relevă comunicatul citat.

Darius Vâlcov, consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului, a postat pe Facebook fişa medicală a unui protestatar din Piaţa Victoriei, eliberată în data de 19.06.2006, din care ar rezulta că acesta ar avea probleme psihice.

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Care sunt cele mai fiabile SUV-uri în 2025. Top 5 mașini mari care merită cumpărate
Capital.ro
E ilegal să semnezi documentul. Restricție pentru români. ANAF a început controlul
Playtech.ro
De ce nu este bine să vopsești ouă în Vinerea Mare. Ce trebuie să faci în această zi, conform tradiției
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Rușii au încercat să spargă frontul din Harkov. Trupele ruse au reluat atacurile mecanizate
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
Piața imobiliată o ia razna. Evoluție bizară în România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Rezultatul autopsiei lui Emanuel, medicul rezident din Botoșani, care a fost găsit fără suflare în locuința sa. La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă impusă celor care plătesc cu cardul. Avertisment pentru cei care au renunțat la banii cash
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
500 de lei pentru elevi. Banii au început să fie virați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți