ASPA interzice adopțiile de câini fără stăpân în cazul celor care îi abandonează

Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) a întocmit o listă neagră cu ONG-urile și persoanele fizice care nu vor mai avea voie să adopte câini din adăposturile municipalității, începând de luni, pe lista respectivă figurând cel puțin șase ONG-uri și aproape 25 de persoane, a anunțat vineri coordonator de proiect la ASPA, Răzvan Băncescu.
Alina Costache
21 mart. 2014, 17:58
ASPA interzice adopțiile de câini fără stăpân în cazul celor care îi abandonează

„Ne vedem obligați să limităm adoptarea, dată fiind situația constatată încă odată ieri și anchetele în derulare făcute de ASPA, să apelăm la limitarea și, în parte, la interzicerea adopțiilor, în cazurile în care am constatat sau sunt anchete în curs cu probe, în ceea ce înseamnă ori declarație, ori abandonul”, a afirmat acesta, potrivit Agerpres.

El a precizat că această listă pe care ASPA o are în lucru este un efect al faptului că s-a constatat brusc o creștere a adopțiilor pe fondul anunțului privind eutanasierea.

„Lista o avem în lucru de la începutul acestei săptămâni, pentru că noi am avut brusc o creștere a adopțiilor după ce am anunțat eutanasierea. Creștere care parțial părea justificată, dar din punct de vedere operațional părea imposibil, și am constatat că nu toți ajung la aceeași adresă, se transportă dintr-un loc în altul, unii sunt abandonați, alții sunt mutați în adăposturi ilegale, încercând să li se piardă urma„, a explicat Băncescu.

El a mai precizat că cei nouă câini aflați joi în zona Obor, unde o femeie a fost găsită decedată, se află în adăpostul Pallady, la izolare, fiind în custodia Poliției. Patru sunt în evidențele Primăriei sectorului 2, doi sunt ai Asociației Cuțu-Cuțu, doi ai unor persoane fizice, unul nefiind înregistrat.

„Cei nouă câini care au participat la incidentul de joi, de la Obor, sunt în ASPA Pallady, se află la izolator, aparțin Poliției în momentul de față, pentru derularea anchetei, dar sunt cazați, hrăniți și adăpați de ASPA”, a afirmat Băncescu.

El le-a reproșat polițiilor locale ale sectoarelor 1 și 2 că nu colaborează la verificarea cazurilor de adopție a câinilor fără stăpân.

Potrivit oficialului ASPA, până în prezent au fost eutanasiați 2.000 de câini, au fost prinși 10.000, adoptați aproape 6.000, iar „în momentul acesta se discută de peste 40.000 de câini aflați pe stradă”.

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Unde se pun frunzele de nuc de Rusalii în casă. Ce simbolizează ele, de fapt
Bzi.ro
Nu te-ai fi gândit că Andreea Esca are așa ceva în casă! Aris Melkior a dat-o de gol! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
De duminică, 8 iunie 2025, de la ora 9, patru zodii pășesc într-o etapă luminoasă a vieții. Vești bune în toate planurile
Capital.ro
Reguli la bloc 2025. Proprietarii de apartamente trebuie să plătească. Asociația de proprietari te obligă
Playtech.ro
Ce este interzis să faci în Grecia ca turist. Amenzile sunt uriaşe, gesturile par banale pentru români
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
Dezvăluiri din culisele prieteniei lui Trump cu Jeffrey Epstein. „Își împărțeau iubitele și avioanele”
wowbiz.ro
„Distrus, sunt un tată neputincios, scoală-te...” Ionel Ganea, zdrobit de durere . Și-a pierdut fiul de doi ani la o lună după accidentul pe care l-a provocat
Spynews
Fiul lui Ionel Ganea a murit! Băiețelul în vârstă de 2 ani a fost implicat într-un grav accident de circulație cu aproximativ o lună în urmă
Spynews
Camelia Mitoșeru a cunoscut-o pe noua iubită a lui Mihai Mitoșeru! Actrița radiază de fericire alături de familia ei | FOTO
Evz.ro
Zodia care va primi o moștenire importantă până la finalul lunii iunie 2025
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
kanald.ro
Cum a intrat Robert Lupu în complexul în care locuia Teodora Marcu? Ancheta scoate la iveală detalii neașteptate
Cancan.ro
Supoziție ULUITOARE după moartea lui Laurențiu Duduianu: l-au ucis steroizii fake? Detalii de ultimă oră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se introduce o nouă taxă de deces. Cine trebuie să o plătească
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a fost dată afară! A vorbit imediat despre ce a pățit: „Nu poți face asta”
stirilekanald.ro
Fosta soție a lui Robert Lupu, criminalul Teodorei Marcu, dezvăluiri șocante! Au stat împreună 12 ani, de frică să nu o omoare: "Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea"
Ilie Bolojan, anunț major despre serviciul militar obligatoriu: „Este bine să avem o armată dotată. Trebuie să ne adaptăm la aceste realități”
MediaFlux
⁠Obiceiuri și tradiții de Rusalii! Ce este interzis total în aceste zile de sărbătoare, duminică și luni, 8 – 9 iunie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
10 structuri de salvare națională – e timpul să ne organizăm singuri