Astărăstoae, despre dosarul reţetelor fictive: Procuratura era obligată să anunţe Colegiul Medicilor

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae, a declarat marţi că, potrivit legii, procurorii erau obligaţi să anunţe CMR înainte de începerea urmăririi penale în dosarul decontărilor de reţete fictive.
Iulian Tudor
20 mai 2014, 09:34
Astărăstoae, despre dosarul reţetelor fictive: Procuratura era obligată să anunţe Colegiul Medicilor

Daţi-mi voie să nu mă pronunţ într-un caz sau în mai multe cazuri în care cel care trebuia să aplice legea nu o aplică. Potrivit art. 387, alin. 3 din Legea 95/2006, lege organică, care este obligatorie, procuratura este obligată să anunţe înainte de începerea urmării penale Colegiul Medicilor din România. Cât timp procuratura anunţă întâi presa şi face valuri, face telejustiţie, nu mă pronunţ decât pe elemente concrete„, a spus Vasile Astărăstoae, cu referire la controalele făcute marţi de procurori la mai multe unităţi medicale.

Potrivit acestuia, CMR va reacţiona în cazul în care vor fi încălcate drepturi procesuale ale medicilor.

Şi acum un an a fost un asemenea desant şi tot aşa, cu reţete, cu laboratoare, cu farmaciile Dona, şi până în prezent nu mai ştim nimic din ce s-a întâmplat. Acum doi ani, tot un asemenea caz, în care s-a spus că s-au deturnat bani care calculaţi ar fi fost toţi banii pe care îi avea CNAS, iar acum se spune că e vorba de 3,5 milioane. Daţi-mi voie să mă îndoiesc. Mă voi pronunţa dacă se vor încălca drepturi procesuale ale medicilor şi vom reacţiona în acel moment, pentru că impresia noastră este că e o campanie dirijată împotriva medicilor şi nu vom lăsa lucrurile ca atare„, a mai declarat Vasile Astărăstoae.

Procurorii Parchetului Capitalei au pus sub urmărire penală 10 persoane, printre care şi medici, sub acuzaţia că au emis 1.100 de reţete false pentru medicamente oncologice şi hematologice unor pacienţi care nu au beneficiat de medicamentele prescrise, fiind decontată fraudulos suma de 8,3 milioane lei de la Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti efectuează marţi 26 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Sibiu şi Dolj la domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor persoane juridice, printre care şi la Spitalul Fundeni.

Cele 10 persoane sunt suspectate de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals.

CITEŞTE ŞI. Un milionar din Top 300, vizat în mafia REŢETELOR FALSE

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor avea 3 luni de neuitat. Începe o perioadă în care visele devin realitate
Capital.ro
Permisul internațional de conducere. Șoferii trebuie să-l prezinte pentru a putea conduce legal
Playtech.ro
România renunţă la cash. Românii nu mai pot plăti numerar, au nevoie de card pentru aceste tranzactii
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Ce mesaj transmite Regele Charles cu ocazia Zilei Commonwealth-ului, după ce Trump a amenințat Canada
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Cel mai mare viscol din toate timpurile. Nămeți de peste 15 metri, 400 sute de morți
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
kanald.ro
Tragedie la ISU Prahova! Un pompier și-a pierdut viața după o explozie în timpul unei intervenții
Cancan.ro
Andra Măruță risca să ia o amendă de 125.000 de euro la Bruxelles, la concert. Care este motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea a fost trădată. Era în pericol. Plicul pe care l-a primit fostul ministru
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Noua divă a uimit cu apariția ei la TV!
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025. Când dăm ceasurile înainte cu o oră. Vom dormi cu o oră mai puțin
MediaFlux
Pensii tăiate începând cu luna aprilie? Anunțul Guvernului
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari