Astronomii au descoperit 18 noi exoplanete gigantice

Astronomii au descoperit 18 noi exoplanete gazoase gigantice, de mărimea lui Jupiter, care orbitează stele mult mai mari ca soarele nostru.
Romania TV
03 dec. 2011, 12:58
Astronomii au descoperit 18 noi exoplanete gigantice

Descoperirea creşte numărul planetelor care orbitează sori masivi cu 50%. Acestea îi vor ajuta pe astronomi să înţeleagă mai bine cum se formează şi cresc planetele gigantice în alte sisteme solare.

Evenimentul are loc la doar câteva luni după ce o altă echipă de cercetători a anunţat descoperirea a 50 de lumi extraterestre, incluzând o planetă stâncoasă, care ar putea susţine viaţa. Lista exoplanetelor cunoscute cuprinde acum peste 700 de obiecte.

Cercetătorii au studiat circa 300 de stele, folosind Observatorul Keck din Hawaii şi instrumente din Texas şi Arizona. Ei s-au concentrat asupra stelelor de tip A, care sunt de cel puţin 1,5 ori mai masive decât soarele nostru. Astronomii au descoperit, astfel, 18 noi exoplanete, toate cu o masă similară cu a lui Jupiter. Toate au o orbită depărtată de steaua lor.

Studiul va fi publicat în ediţia din decembrie a revistei Astrophysical Journal Supplement Series.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Când se spală în Săptămâna Luminată, fără să fie păcat. Zilele în care nu ai voie să faci nimic
Capital.ro
Taxă dublată pentru șoferi. S-a decis oficial majorarea tarifului. A intrat în vigoare de azi, 23 aprilie
Playtech.ro
Alocaţii mai mari pentru copii. Câţi bani primesc părinţii pentru cei mici, după noua indexare
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Legăturile secrete ale Vaticanului cu OZN-urile, dezvăluite: Succesorul Papei Francisc este îndemnat să spună „adevărul”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Senzații tari pentru Valeriu Gheorghiță. Monica Bîrlădeanu îl pune la grele încercări. Foto
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Vârsta de pensionare pentru femei ar putea fi redusă cu 3 ani și jumătate: Ce condiții există
Cancan.ro
Ce a făcut Tudor Duma, zis Maru, cu corpul lui Rareș Ion, înainte să îl părăsească. Detalii inedite din anchetă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se trece la Carte Electronică de Identitate. Anunț pentru românii cu buletin. Se aplică de joi, 24 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Fructul care îți curăță colonul, întărește inima și te scapă de pofta de dulce. Costă cât o pâine
MediaFlux
Femeia care l-a convins pe Papa Francisc să vină în România. Ce i-a spus
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Divinitatea l-a ajutat să câștige la Loto: bărbatul care a dat lovitura cu numerele lăsate moștenire de la un verișor decedat