„Mai multe zeci de indivizi înarmaţi au comis un atac asupra detaşamentului jandarmeriei cantonat la Oursi în jurul orei 03.00 (locală şi GMT)”, a declarat pentru AFP o sursă din domeniul securităţii. „După mai multe schimburi de focuri, atacatorii au reuşit să pătrundă în unitate. Din nefericire am pierdut cinci jandarmi”, a precizat aceeaşi sursă.
Potrivit unei alte surse din domeniul securităţii, cel puţin cinci civili, salariaţi ai unei societăţi private, au fost şi ei ucişi. „La faţa locului au fost trimise întăriri dar atacatorii deja se retrăseseră, după ce au provocat şi numeroase pagube materiale”, printre care şi incendierea unui autovehicul militar.
Potrivit mai multor surse concordante, atacatorii au luat de asemenea cu ei „un important stoc de armament” şi au incendiat diverse materiale.
Acest atac s-a produs în ajunul unei reuniuni la Ouagadougou a consiliului miniştrilor G5 Sahel – a cărui preşedinţie va fi asigurată de Burkina Faso – pe tema punerii în aplicare a deciziilor luate la un summit extraordinar desfăşurat la jumătatea lui septembrie în capitala burkinabeză.
Duminică, patru persoane, printre care şi primarul din Djibo, oraş important din nordul ţării şi capitala provinciei Soum, au fost ucişi într-o ambuscadă pe axa Djibo-Namssiguia.
Burkina Faso este prinsă de aproape cinci ani într-o spirală a violenţelor atribuite mişcărilor jihadiste, unele afiliate Al-Qaida, iar altele grupării Statul Islamic.
De la începutul lui 2015, atacurile jihadiste, din ce în ce mai frecvente şi mai sângeroase, în special în nordul şi în estul ţării, s-au soldat cu aproape 649 de morţi, potrivit unui bilanţ al AFP, şi au produs aproape 500.000 de strămutaţi şi refugiaţi, potrivit ONU.