Atacatorul încă nu a fost prins şi poliţiştii nu ştiu dacă în Ole Skool Sports Bar & Grill a tras asupra mulţimii şi altcineva.
Biroul şerifului a anunţat că se pare că cel puţin un atacator a avut ca ţintă o persoană anume după o dispută. „Aceasta nu este o situaţie în care un necunoscut oarecare a ales un loc oarecare şi a intrat ca să împuşte oameni la întâmplare”, a declarat Doug Barfield, purtător de cuvânt al biroului şerifului.
Atac armat în apropiere de Casa Albă, soldat cu morţi şi răniţi
Zece persoane, inclusiv cei doi bărbaţi care au murit, au fost împuşcate în atacul care a avut loc noaptea trecută, la ora 02:45. Patru dintre răniţi au fost transportate cu elicopterul la spital. Ceilalţi patru răniţi au primit îngrijiri la unităţi medicale din apropiere.