Un nou atac cu urmări grave în SUA care pune în discuţie deţinerea armelor de foc. Patru persoane au fost ucise şi alte cinci rănite într-un atac armat petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un bar din Kansas, conform informaţiilor furnizate de poliţia locală şi de media, transmite AFP. „Nouă atinşi de gloanţe, patru morţi”, a anunţat pe Twitter poliţia din Kansas City.
Împuşcăturile au fost raportate Poliţiei din Tequila KC la ora 1.27, potrivit purtătorului de cuvânt Thomas Tomasic, citat de CNN.
Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat pentru canalul local de televiziune KSHB că nu a fost arestat deocamdată niciun suspect şi că nu se ştie dacă a fost un singur atacator. Suspectul sau suspecţii au intrat într-un bar şi au început să tragă, a adăugat el.
Două din persoanele decedate sunt mexicani, a precizat poliţia. „Au fost nişte neînţelegeri şi o ceartă în cursul serii şi facem investigaţii pentru a stabili dacă persoanele care au fost date afară sau care au părăsit barul au revenit” a declarat o purtătoare de cuvânt pentru Washington Post.
Conform informaţiilor furnizate de postul local de televiziune, starea de sănătate a celor cinci persoane rănite este stabilă.
Investigatorii cercetează acum camerele video de supraveghere din zonă. Poliţiştii au evacuat barul şi aşteaptă un mandat de percheziţie.