„Eveniment la Metropolis: o persoană a decedat”, au anunţat serviciile de poliţie din Montreal pe Twitter. O altă persoană este în stare critică.
Discursul care marca victoria noului premier din Quebec Pauline Marois a fost întrerupt marţi seara la Montreal de gărzile de corp ale acesteia care au evacuat-o prin folosirea forţei armate în câteva secunde de pe podiumul unei săli de concert.
Intervenția poliţiştilor care se ocupau de protecţia ei a urmat unui incident grav în care un bărbat a deschis focul în interiorul sălii de concert Metropolis, rănind grav două persoane, a anunţat poliţia din Montreal.
Acelaşi bărbat a dat apoi foc unei zone din apropierea sălii de concerte şi a fost arestat de poliţiştii care se aflau în vecinătate. O armă de foc a fost confiscată.
Filmat în momentul arestării, el a strigat cu un puternic accent englezesc: „Englezii se trezesc”.
Acest incident s-a produs în momentul în care Marois declara că „viitorul Quebecului este să devină o ţară suverană”. Unii membri ai comunităţii anglofone din Quebec se tem că preluarea puterii de către spearatişti ar putea avea consecinţe negative asupra statutului lor.
După o întrerupere de câteva minute, Marois a revenit pe podium pentru a-şi încheia rapid discursul.