Incidentul a avut loc în jurul orei locale 22.15, miercuri noapte, la cel de-al treilea etaj al complexului Irving Plaza, New York.
Un bărbat de 33 de ani a fost împuşcat în stomac, fiind transferat de urgenţă la un spital unde a murit la scurt timp. Un alt bărbat de 34 de ani a fost împuşcat în piept şi se află în stare critică.
Alte două persoane – o femeie de 26 de ani şi un bărbat de 30 de ani – au împuşcate la nivelul picioarelor, dar rănile lor nu le pun în pericol vieţiile.
„Dintr-odată am auzit pe cineva spunând că o persoană a fost împuşcată”, a declarat Elijah Rodriguez, unul dintre cei aflaţi în public, adăugând că artistul T.I. trebuia să-şi înceapă concertul la 21.00 – 21.30 (fus orar local), dar nu a mai apărut pe scenă.
Nicio persoană nu a fost arestată. Capacitatea sălii în care s-a produs atacul armat este de 1.025 de persoane.