„Bilanţul morţilor se ridică de acum la 30. Acesta include persoanele care au fost ucise la faţa locului şi cele care au murit la spital”, le-a declarat acest oficial jurnaliştilor.
Măsurile de securitate au fost consolidate în toate centrele comerciale din Nairobi, după atacul sângeros de sâmbătă, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului kenyan de Interne.
„Vrem să asigurăm kenyenii că Guvernul nu va ceda în acest război împotriva criminalilor înarmaţi”, a declarat acest oficial, Mutea Iringo, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit unor martori citaţi de AP, atacatorii, dotaţi cu arme AK-47 şi grenade, le-au spus musulmanilor din centrul comercial să plece pentru că sunt vizaţi doar cei care nu sunt musulmani.
Atacul împotriva centrului comercial de lux „Westgate Mall” nu a fost revendicat pentru moment. Un alt centru comercial, Village Market, a fost închis la scurt timp după începutul atacului.
Cel mai mare lanţ de supermaketuri din Kenya, Nakumatt, a anunţat că îşi închide majoritatea magazinelor din Nairobi.