UPDATE: Cel puţin două persoane au murit în urma atacului şi peste 20 au fost rănite, între care şi jurnalişti, potrivit presei britanice.
UPDATE: Atacul armat de la Shamshad TV s-a încheiat; toţi angajaţii din imobil au fost salvaţi anunţă postul; cel puţin un paznic ucis
Un post privat de televiziune în capitala afgană Kabul a fost atacat marți de cel puțin doi bărbați care au intrat în clădire după producerea unei explozii, a anunțat un responsabil de securitate, citat de Reuters. Unul dintre atacatori a fost ucis de gardieni, în timp ce altul s-a luptat cu forțele de securitate cu grenade de mână, potrivit oficialului.
În timpul atacului, Shamshad TV, un post în limba paștună, și-a oprit programul normal, transmițând doar o miră. Nu a existat niciun indiciu imediat privind eventuale victime sau identitatea atacatorilor, dar insurgenții talibani au respins deja orice implicare.
Acesta este cel mai recent atac dintr-o serie asupra jurnaliștilor afgani și lucrătorilor în domeniul mass-media. Anul trecut, șapte membri ai celui mai mare post de televiziune privat din Afganistan, Tolo, au fost uciși de un atacator sinucigaș cu bombă din rândul talibanilor.