Cele două persoane rănite, copii, au fost spitalizate, dar viaţa lor nu este în pericol, a precizat într-un comunicat cantonul Ningyan, din provincia Hunan.
Autorităţile nu au precizat nici identitatea, nici vârsta celor două persoane decedate.
Potrivit aceleiaşi surse, poliţia a arestat un bărbat de 31 de ani, numit Zheng şi originar din satul Baijiazhen, unde se află şcoala. Motivele gestului său nu au fost precizate.
Atacurile cu cuţit împotriva şcolilor s-au înmulţit în ultimii ani în China, obligând autorităţile să întărească măsurile de securitate în faţa instituţiilor şcolare, Agerpres.
În octombrie anul trecut, o femeie a atacat copii într-o creşă din provincia Sichuan (sud-vest), rănind 14 dintre ei.
În aprilie 2018, un bărbat a ucis nouă elevi de colegiu, la ieşirea acestora din clădire în provincia Shaanxi (nord) şi a rănit alţi 12. Bărbatul, care a explicat că a acţionat din dorinţă de răzbunare pentru ironiile pe care le suportase în acelaşi colegiu în timpul adolescenţei, a fost executat în septembrie anul trecut, potrivit Agerpres.
În ianuarie, 20 de elevi au fost răniţi cu lovituri de ciocan de un angajat al unei şcoli, aparent furios pentru expirarea contractului său de muncă, potrivit explicaţiilor autorităţilor.