‘În jurul prânzului, un bărbat a atacat cu cuţitul turişti, un ghid, precum şi un poliţist al Siguranţei generale care încerca să-l aresteze’, la Jerash, la circa 50 km nord de Amman, a indicat purtătorul de cuvânt într-un comunicat.
‘Răniţii au fost transportaţi la un spital şi atacatorul a fost arestat imediat’, a adăugat el.
O sursă de securitate a declarat pentru Reuters că trei dintre victime au cetăţenie spaniolă.
Jerash este celebru pentru ruinele sale romane, informează Agerpres.
Înregistrări video postate pe reţele sociale arată o femeie căzută la pământ care sângerează, şi o altă femeie cuprinsă de panică, cu un tricou pătat cu sânge.
Conform unei alte surse, două dintre turiste se află în stare critică.
Iordania, care a cunoscut o creştere a numărului de turişti europeni în ultimii doi ani, este considerată de tour-operatori drept una din destinaţiile cele mai sigure din Orientul Mijlociu, atacurile împotriva turiştilor străini fiind foarte rare.