Din informaţiile preliminare, nu există victime, dar au fost raportate daune materiale însemnate. Alimentarea cu energie electrică şi sistemele de furnizare a apei au fost puternic afectate.
„Într-un atac cu mortiere în Damasc, desfăşurat de pe poziţii teroriste la ora locală 10:35, a fost lovit gardul exterior al ambasadei Rusiei în Siria, care se află aproape de clădire. Mina a deteriorat zidul clădirii, liniile de electricitate şi sistemul de alimentare cu apă. Niciunul dintre angajaţii ambasadei nu a fost rănit”, potrivit unui comunicat al ministerului rus de Externe, potrivit Mediafax.
Diplomaţia de la Moscova a transmis că speră ca incidentul să fie abordat în cadrul Consiliului de Securitate al ONU.”Sperăm că, fiind atât de activi în problema siriană, colegii occidentali din Consiliul de Securitate al ONU vor avea abilitatea să nu tacă, ci să ofere o evaluare publică adecvată a incidentului în care au fost periclitate vieţile diplomaţilor ruşi”, se mai arată în comunicat.
Autorităţile de la Moscova au reafirmat că astfel de provocări „nu vor afecta hotărârea Rusiei, împreună cu partenerii săi, de a finaliza distrugerea focarului terorist de pe teritoriul Siriei, pentru a contribui la restabilirea păcii şi a securităţii în Siria, stat care trebuie să îşi consolideze suveranitatea, unitatea şi integritatea teritorială”, potrivit Mediafax.
Ambasada Rusiei de la Damasc a fost vizată de mai multe atacuri cu mortiere de la începutul campaniei în Siria, în septembrie 2015.