Un grup de agresori au atacat vineri dimineață o bază a misiunii de pace a ONU și un punct de control al armatei maliene la periferiile orașului Timbuktu, din nordul țării, au informat agenţiile de ştiri, citând surse militare și locale.
Trupele din Mali, susținute de elicoptere ale ONU, au recucerit baza la câteva ore după capturarea sa.
Reuters amintește că militanții și-au extins atacurile în regiune. Astfel, într-un atentat comis în noiembrie 2015 la un hotel din Bamako, capitala Mali, jihadiștii au ucis 20 de oameni, iar într-un alt atac comis luna trecută în capitala Burkina Faso, gruparea a ucis 30 de persoane.