Atacatorul care a ÎMPUŞCAT un tânăr anul trecut în Vitan, PRINS la Moscova

Principalul suspect în cazul tânărului împuşcat, cu un Kalaşnikov, anul trecut, în cartierul Vitan, a fost prins miercuri după-amiază la Moscova. Potrivit poliţiştilor, atacatorul este din Republica Moldova şi are 33 de ani.
Romania TV
07 feb. 2013, 06:43
Atacatorul care a ÎMPUŞCAT un tânăr anul trecut în Vitan, PRINS la Moscova
Potrivit chestorului Petre Tobă, şeful Poliţiei Române, suspectul este Vitalie Troca, acesta fiind reţinut de către poliţiştii ruşi.
 
Au fost demarate procedurile de extrădare, care vor fi finalizate în cursul zilei de astăzi şi actele vor fi trimise autorităţilor din Rusia„, a precizat Tobă.
 
Vitalie Troca a fost prins cu sprijinul Poliţiei din Rusia, Italia, Moldova şi Scotland Yard, el fiind căutat după ce în primăvara anului trecut pe teritoriul Marii Britanii a comis o faptă similară, a precizat oficialul Poliţiei Române.

În acelaşi timp, pentru prinderea acestuia, au coloborat la nivel naţional Poliţia Capitalei, SRI, Direcţia Oepraţiuni Speciale, Direcţia de Investigaţii Criminale din IGPR şi Interpol.

Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, a declarat la România TV că este primul caz de acest gen cu care s-a confruntat Serviciul. „Au mai fost cazuri de atac armat, dar este primul cu o armă de asalt”, a precizat Sava.

Moldoveanul este acuzat de tentativă de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, pe numele său fiind emis un mandat internaţional de arestare preventivă din 18 ianuarie 2013.

Vitalie Proca este cercetat pentru tentativa de omor asupra unui bărbat, care a fost găsit împuşcat în cap şi în piept, în seara de 26 noiembrie 2012, pe strada Ion Morţun, într-un autoturism marca Audi, cu numere de Bulgaria.
 
„La data de 26 noiembrie 2012, procurori criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi ofiţeri ai Serviciului Omoruri din cadrul DGPMB au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe str. Ion Morţun, sector 3, au fost trase mai multe focuri de armă asupra unei persoane, care a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale”, informează, joi, Parchetul Capitalei.

Prin rezoluţia din data de 17 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, „s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de numitul Vitalie Proca, în vârstă de 33 de ani, cetăţean moldovean, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, reţinându-se că, la data de 26 noiembrie 2012, a executat mai multe focuri de armă cu pistolul mitralieră AK 47 asupra victimei I.M.– care îşi parca autoturismul în parcarea de reşedinţă – după care, observând că victima nu a decedat, a coborât din autoturism şi, folosind pistolul Makarov pe care îl avea asupra sa, a executat mai multe focuri de armă în direcţia victimei”.

În 18 ianuarie 2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi, totodată, a solicitat instanţei de judecată să dispună arestarea preventivă în lipsă a inculpatului Proca Vitalie, precum şi emiterea unui mandat de arestare european şi a unui mandat de urmărire internaţională, propunerea fiind admisă în aceeaşi zi.

Atacatorii bărbatului au tras cu două arme AKM (automat Kalaşnikov modificat), una dintre acestea fiind găsită de poliţişti la locul agresiunii. Proca este singurul dintre atacatori capturat.

Un tânăr în vârstă de 26 de ani a fost găsit împuşcat într-o maşină, în zona Vitan, în luna noiembrie a anului trecut. Acesta a fost operat la Secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
 
Prietena tânărului împuşcat cu pistolul automat în Bucureşti declara, după incident, că nu ştie cine ar fi putut să-l împuşte pe tânăr: „Păi eu de unde să ştiu eu, domnule? E ceva incredibil! Pentru mine e ceva strigător la cer! Nu pot să înţeleg! De unde credeţi că ştiu eu aşa ceva? Nu vreau să apar nicăieri. Vreau să am o viaţă normală”.
 
„Vă daţi seama cum se simte după ce a fost împuşcat de opt ori! Este un om simplu, un angajat, un muncitor care venea acasă. Era prietenul meu, firma era pe numele meu, era angajat la firmă. Pur şi simplu venea acasă şi a fost împuşcat”, mai spunea concubina băiatului împuşcat.

DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Spynews
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
Playtech.ro
Fost concurent de la Puterea Dragostei, la un pas de tragedie! Fanii sunt șocați. Ce a pățit în Maldive
DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Chefi la cuțite, 22 decembrie 2024. Trei concurenți au fost eliminați. Cum au reacționat jurații: ”Se năruie echipa”
Spynews
Horoscop luni, 23 decembrie 2024: Taurii vor avea zile încărcate
Evz.ro
Secretul celor mai gustoase sarmale din Bucovina. Ingredientul care le dă gustul aparte
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a profețit sfârșitul. România se scufundă: Va fi un Uragan!
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tanczos Barna discută cu Marcel Boloș despre bugetul 2025 și ordonanța trenuleț
MediaFlux
CĂLIN GEORGESCU, la CURTEA de APEL! DECIZIE privind ANULAREA ALEGERILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!