„Nu am simţit şi dacă aş fi simţit vă daţi seama că ar fi fost foarte brutală intervenţia serviciilor şi ar fi văzut-o toată lumea. Cu siguranţă doar o anchetă a Procuraturii poate dovedi dacă acest lucru s-a întâmplat sau nu, fiindcă nu a fost o implicare pe faţă că altfel s-ar fi văzut. (…) Nu am simţit vreo implicare, dar nu exclud că s-ar fi putut întâmpla fără să simt eu”, a afirmat Atanasiu, înainte de şedinţa Consiliului Naţional al PNL, ce se desfăşoară la Palatul Parlamentului.
Liderul liberal a fost întrebat dacă generalul SRI Florian Coldea s-ar fi implicat în campania electorală a lui Klaus Iohannis.
„Nu am cunoştinţă de acest lucru, nu am simţit acest lucru, nu cred, dar orice este posibil pe lumea asta. Cineva trebuie să verifice, nu putem merge dacă eu nu am văzut, nu s-a întâmplat”, a spus Atanasiu.
El a precizat că, în lumina ultimelor scandaluri, Comisia parlamentară de control al SRI ar trebui să se întrunească cât mai repede, arătând că la o astfel de şedinţă va fi chemată toată conducerea serviciului, inclusiv Florian Coldea, şi toţi cei care pot da informaţii despre aceste aspecte.
„Cu siguranţă în lumina ultimelor declaraţii şi ultimelor scandaluri comisia de control al SRI probabil că se va întruni cât mai repede să discutăm aceste aspecte, dar majoritatea aspectelor nu sunt de competenţa comisiei, ci de competenţa organelor de cercetare penală şi cred că se va deschide şi un dosar de cercetare ca să vedem dacă cele declarate sunt adevărate sau nu şi dacă sunt adevărate cine se face vinovat. Noi, comisia, nu o să putem să facem o cercetare, ci Parchetul, noi vom putea să facem o cercetare prin metodele noastre specifice, doar o verificare de încălcare a legalităţii în actul de desfăşoare a activităţii SRI”, a afirmat Teodor Atanasiu.