Toate victimele din acest incident sunt civili, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Sediq Sediqqi, pe contul său de Twitter.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Kabul, Hashmat Stanikzai, a menţionat că atacatorul a folosit un automobil cu care s-a îndreptat în viteză spre convoiul NATO. Stanikzai a adăugat că bilanţul atentatului ar putea creşte.
Acest atac survine la numai câteva zile după un altul, în care şi-a pierdut viaţa un general american.
Potrivit The Washington Post, este vorba de generalul de divizie Harold J. Greene, adjunctul responsabilului cu probleme de achiziţionare a armamentului de la cartierul general al forţelor armate americane. Greene este militarul cu cel mai mare grad care şi-a pierdut viaţa pe teatrul de operaţiuni de la începutul intervenţiei coaliţiei internaţionale din Afganistan în 2001. Atacul a fost comis de un soldat afgan într-un complex militar din apropiere de Kabul şi face obiectul unei anchete conduse în comun de armata afgană şi Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF, sub comandament NATO).