ATENTAT la PARIS. 11 Septembrie francez: mai multe teorii ale conspiraţiei circulă deja pe internet

Fiecare atentat își are teoriile sale ale conspirației, iar atacul asupra sediului redacției săptămânalului satiric Charlie Hebdo, calificat drept un "11 Septembrie francez" de către Le Monde, nu scapă acestei reguli.
Iulian Tudor
09 ian. 2015, 11:07
ATENTAT la PARIS. 11 Septembrie francez: mai multe teorii ale conspiraţiei circulă deja pe internet

În centrul speculațiilor se află în special descoperirea cărții de identitate a unui dintre cei doi suspecți în mașina pe care au abandonat-o în nord-estul Parisului. Francetv.info trece în revistă diferite teorii care încearcă să pună la îndoială versiunea oficială.

La câteva ore după atacul de la sediul publicației satirice, soldat cu 12 morți, anchetatorii stabileau numele unuia dintre cei doi suspecți datorită unei cărți de identitate găsite în mașina pe care aceștia au abandonat-o în arondismentul 19, un Citroen C3 negru. Este cea a lui Said Kouachi, 34 de ani. De atunci, unele voci își exprimă uimirea față de această descoperire, punând la îndoială o astfel de neglijență din partea unor indivizi capabili de o asemenea stăpânire de sine, manifestată anterior. Pe Facebook, pe un cont intitulat „Eu nu sunt Charlie” se putea citi: „Tipii fură o mașină pentru a o utiliza cu scopul de a-și comite crima și, ca din întâmplare, unul dintre ei își lasă cartea de identitate în torpedou???”

ATENTAT la PARIS. Replici HALUCINANTE între POLIŢISTUL musulman şi TERORISTUL care l-a ucis VIDEO

Un internaut al Francetv.info folosește aproape aceleași cuvinte în comentariu. Mai multe ipoteze sunt luate în calcul de Nicolas Comte, din sindicatul Forța Muncitorească din cadrul poliției, pentru a explica prezența unui astfel de indiciu. „Eroarea este umană” și poate fi o simplă neglijență a suspecților care, cuprinși de panică, și-au lăsat mașina înșepenită într-un stâlp. Ei au comis astfel o altă stângăcie, greșind ușa în timp ce căutau redacția Charlie Hebdo. Dacă acești indivizi sunt cunoscuți de serviciile de informații, eventualul lor antrenament militar nu le conferă doar pentru asta experiența unor criminali încrâncenați.

În imaginile video captate imediat după masacru, autorii lui pot fi văzuți urcându-se într-un Citroen C3 negru. Acest vehicul a fost abandonat la câțiva km mai departe și inspectat îndelung de poliție. Dar, potrivit internauților, nu ar fi aceeași mașină, culoarea oglinzilor retrovizoare schimbându-se în timpul parcurgerii traseului.

Un alt internaut răspunde pe Twitter: „Oglinzile sunt argintii pentru că reflexiile sunt cele care le fac să-și schimbe culoarea”. Cum subliniază și L’Express, este vorba pur și simplu de retrovizoare cromate, care strălucesc mai mult sau mai puțin, în funcție de expunerea la lumină.

ATENTAT TERORIST PARIS: Prima FOTOGRAFIE făcută în sediul „Charlie Hebdo” după producerea atacului sângeros

Pe înregistrarea cu polițistul doborât nu apare sânge. Mai sordidă, o teorie potrivit căreia Ahmed Merabet nu ar fi murit sub tirurile teroriștilor circulă pe rețelele de socializare. Într-o înregistrare video realizată de amatori, acest polițist, care a tăiat calea suspecților pe bulevardul Richard-Lenoir, a fost ucis cu sânge rece în timp ce se afla rănit la pământ. El primește totuși un glonț de Kalașnikov în cap. Pe site-ul Wikistrike, este evidențiată absența sângelui după impact: „Suntem oare într-o mașinațiune orchestrată de guvern?”, se întreabă autorul articolului, denunțând „mai multe detalii tulburătoare”.

Pe Twitter, un alt internaut se miră: Nu este totuși nicio îndoială că Ahmed Merabet și-a pierdut viața în cursul acestui atac. În vârstă de 42 de ani, el aparținea brigăzii VTT din comisariatul central al arondismentului 11.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Creierul Băncii Transilvania, anunț oficial despre ce trebuie să faci, de fapt, cu banii. În așa ceva trebuie să investești neapărat, câștigurile sunt garantate
Capital.ro
România s-a despărțit de titanul scenei românești! Muzica lui a răsunat în toate sălile. Este de neînlocuit
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Orașul din România unde salariul mediu a sărit în aer. Cifrele sunt fantastice
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
SINGURUL mall deschis de Paște, în Capitală. Aici poți să-ți faci cumpărăturile duminică, 20 aprilie 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ajutor financiar înainte de Paște! Ce trebuie să știi dacă ai pensie sub 2.574 de lei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul