Acest atac este cel mai sângeros comis de palestinieni împotriva israelienilor de la declanșarea valului de violențe în octombrie. Cei doi atacatori au fost arestați.
Cei doi palestinieni au deschis focul în jurul orelor 21.30 (18.30 GMT) în cartierul Sarona, o zonă aflată în imediata vecinătate a Ministerului Apărării și foarte frecventată la acea oră, au informat poliția și martori oculari.
Condițiile în care cei doi atacatori au fost neutralizați nu sunt clare. Aparent, unul a fost arestat teafăr, potrivit indicațiilor poliției, iar celălalt a fost rănit de gloanțe și transportat în stare gravă la spital.
Ulterior, poliția i-a identificat pe cei doi ca fiind palestinieni, rude, locuind în sectorul Hebron din Cisiordania ocupată.
Șeful poliției a afirmat că nu sunt indicii potrivit cărora un alt „terorist” ar fi reușit să fugă. „Pentru noi, oamenii își pot relua cursul normal al vieții”, a declarat acesta după ce sectorul respectiv a fost încercuit provizoriu.
Israelul, Ierusalimul și teritoriile palestiniene se confruntă cu un val de violențe care, de la 1 octombrie, au costat viața a 207 palestinieni, 28 israelieni, doi americani, un eritreean și un sudanez, potrivit unui bilanț întocmit de AFP. Naționalitatea persoanelor ucise miercuri seară nu este cunoscută pentru moment.
Majoritatea palestinienilor uciși sunt autorii sau presupușii autori ai unor atacuri, în marea majoritate comise cu arma albă. Numeroși atacatori provin din regiunea Hebron, butoi cu pulbere din sudul Cisiordaniei.
În ultimele săptămâni, violențele s-au redus semnificativ, dar cauzele tensiunilor nu au dispărut. Perspectivele reglementării conflictului israeliano-palestinian par compromise definitiv, mai scrie AFP.