„Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord monitorizează situaţia şi păstrează în permanenţă legătura cu autorităţile, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară”, anunţă MAE.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români că pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord: +44 20 76027328; +44 20 76029833; +44 20 76036694; +44 20 76025193; +44 20 7603 0572; +44 020 7602 2065.
Apelurile vor fi preluate în regim de urgenţă de către operatorii Call Center, din cadrul Centrului de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS).
Totodată, Ambasada României la Londra poate fi contactată şi pe numărul de urgenţe consulare +44 7738716335.
Un microbuz de culoare albă a lovit mai multe persoane în apropierea staţiei London Bridge, mai multe echipaje de poliţie şi salvare venind la faţa locului şi izolând zona, relatează BBC. Un al doilea incident a avut loc în Borough Market, iar un al treilea la Vauxhall. Cel puţin două persoane au murit şi cinci au fost rănite, potrivit presei.