„Un atentat sinucigaș comis cu o mașină capcană contra unei adunări a locuitorilor la Shiha (zona de sud a orașului Derna) a provocat moartea a cinci cetățeni”, a declarat agenția, apropiată guvernului instalat la Tripoli care nu este recunoscut de comunitatea internațională.
„De asemenea, 15 persoane au fost rănite, printre care femei și copii”, a adăugat agenția, care a citat surse locale și medicale de la Derna.
Atentatul a avut loc după o serie de ciocniri armate între milițiile care controlează Derna și luptători ai grupării jihadiste Statul Islamic, care a cucerit zone întinse din Siria și Irak.
Libia s-a prăbușit în haos după răsturnarea de la putere și asasinarea lui Muammar Gaddafi, în 2011, în urma unei revolte populare și a unei intervenții militare occidentale.
În prezent, în țară sunt două guverne și două parlamente rivale, iar puternice miliții înarmate își dispută controlul asupra teritoriului și bogățiilor petroliere.