Atentat sinucigaş în Somalia. Au murit cel puţin 39 de oameni

Cel puțin 39 de persoane au murit și aproximativ 50 au fost rănite duminică într-un atentat sinucigaș cu mașină-capcană într-o piață din Mogadiscio, a declarat un oficial local, la câteva zile după ce Somalia și-a ales un nou președinte.
Romania TV
19 feb. 2017, 18:22
Atentat sinucigaş în Somalia. Au murit cel puţin 39 de oameni

Mașina era condusă de un kamikaze, a precizat Ahmed Abdulle Afrax, primarul districtului Wadajir unde s-a produs explozia.

„Am transportat 39 de cadavre și există multe alte persoane rănite”, a declarat pentru Reuters dr. Abdikadir Abdirahman, directorul unui serviciu de ambulanță.

Spitalul din orașul Madina a primit 47 de răniți, a spus managerul unității, dr. Mohamed Yusuf.

Potrivit unui martor, piața unde s-a produs atentatul a fost distrusă.

Atacul nu a fost încă revendicat, însă tot mai multe atentate teroriste sunt comise în Somalia de Al-Shabaab, grupare islamistă insurgentă care luptă împotriva guvernului susținut de ONU.

Al-Shabaab a reușit să comită tot mai multe atacuri sângeroase cu bombă, deși a pierdut cea mai mare parte din teritoriul său, controlat acum de trupele de menținere a păcii ale Uniunii Africane care sprijină guvernul somalez.

Fostul premier Mohamed Abdullahi Mohamed, care are și cetățenie americană, a fost ales la 8 februarie președinte al Somaliei în urma unui vot al parlamentarilor, promițând să lupte cu cele două flageluri majore din țară: corupția și combatanții islamiști shebab.

Somalia este răvășită din 1991 de un război civil. Agențiile internaționale de ajutor au atras atenția că seceta pune în pericol de foamete mari părți din țară.

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șocant! Aaron Boupendza a murit! Fostul atacant al Rapidului a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Playtech.ro
Fotbalist de la Rapid, mort după ce a căzut de la etaj! Ar fi fost împins, este doliu în fotbal
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Un profesor român din SUA explică pe înțelesul tuturor dedesubturile succesului lui Trump și ce ne așteaptă
wowbiz.ro
Vlad Pascu, în doliu! Vestea fulgerătoare a dimineții. A fost găsit mort în casă
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Vară timpurie, cu temperaturi care testează limitele umane: Valuri de caniculă
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul celor doi medici rezidenți din Iași care au murit la câteva zile distanță. Rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut-o pe cea mai iubită cântăreață de muzică populară. Rămâne veșnic în amintirea tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Friptura de miel la cuptor cu vin si usturoi verde. Reteta traditionala pentru masa de Paste
MediaFlux
Curtea de Apel, decizie în scandalul dintre Elena Lasconi și USR! Instanța anunță dacă partidul îl poate susține pe Nicușor Dan
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți