Atentat sinucigaş, sunt cel puţin patru morţi. Atacul nu a fost revendicat
Cel puţin patru persoane au murit, iar alte şase au fost rănite, în urma unui atac care a vizat principala agenţie afgană de informaţii, aflată în apropierea capitalei Kabul, a informat un oficial din cadrul Serviciilor de Informaţii, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Oficialul a mai adăugat că este vorba despre un atac sinucigaş, efectuat asupra unei echipe operaţionale din cadrul Directoratului Naţional pentru Securitate.
Oficialul nu a dat mai multe detalii. Atacul nu a fost revendicat.