Primul dintre atentate a vizat o şcoală primară, omorând 14 elevi şi un profesor. După explozia camionului în incinta şcolii, a doua bombă a fost detonată la câteva minute distanţă lângă o secţie de Poliţie, tot în acelaşi oraş.
De această dată nu s-au înregistrat victime. A treia explozie a vizat un grup de pelerini şiiţi din Bagdad în urma căreia 12 oameni au murit şi alţi 23 au fost răniţi, potrivit România TV.
Atentatele teroriste care vizează populaţia şiită a ţării se ţin în lanţ. Potrivit Naţiunilor Unite, aproape 1000 de civili şi-au pierdut viaţa în atacurile din ultima lună.