Atentatele teroriste din 11 Septembrie: Misteriosul avion care a survolat Casa Albă în timpul atacurilor. Unde era Preşedintele FOTO

SUA au folosit un avion strict secret, pregătit special să intervină pentru protecţia celui mai puternic om de pe planetă - preşedintele american - în cazul în care şeful Casei Albe ar fi atacat pe neaşteptate.
Sânziana Stancu
11 sept. 2018, 17:41
Atentatele teroriste din 11 Septembrie: Misteriosul  avion care a survolat Casa Albă în timpul atacurilor. Unde era Preşedintele FOTO

Planul pregătit în caz de urgenţă majoră pentru apărarea preşedintelui american, pe atunci, George W. Bush W. a fost pus în funcţiune imediat după primele atacuri islamiste cu avioane de linie deturnate şi proiectate în unele dintre cele mai mari simboluri ale Americii, cum au fost Turnurile de la World Trade Center şi un avion care s-a proiectat în clădirea Pentagonului, iar altul a aterizat pe un câmp. 

În toate acestea însă, o ştire de presă a „dispărut” în scurt timp din titlurile consacrate informaţiilor despre tragicele evenimente.

Este vorba despre al 5-lea avion – o aeronavă mare, secretă până atunci, care a fost imortalizată survolând Casa Albă – reşedinţa Preşedintelui Statelor Unite.  Reporterul de la CNN, John King, a comentat atunci că „de obicei, nu se văd avioane zburând deasupra perimetrului Casei Albe”, pentru că  acesta este un spaţiu aerian restrictiv”.â

Citeşte şi SUA comemorează atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 VIDEO

Imaginile avionului care a survolat Casa Albă indică mai degrabă că ar fi fost vorba nu despre avionul preşedenţial, ci mai degrabă despre un avion al US Air Force (forţele aeriene ale SUA). Avionul care a zburat peste Casa Albă semăna foarte mult cu cel al aeronavei prezidenţiale – Boeingul E-4B, de 223 de milioane de dolari folosit de către preşedintele american.

Înregistrări video după imaginile originale au fost descărcate pe YouTube abia în 2007.

În momentul atacurilor, preşedintele de atunci,m George W.Bush se afla la o şcoală elementară din Sarasota, din Florida.

O serie de note ale secretarului de presă de atunci, Ari Fleischer, despre tragicele evenimente au fost păstrate până în ziua de astăzi. Una dintre aceste note dezvăluie prima reacţie a preşedintelui Bush după atacuri: „Suntem în război. După ce vom afla cine a făcut asta, nu o să mai fie încântaţi de mine ca preşedinte. Cineva trebuie să plătească” pentru toate acestea, a mai spus Bush.

Atacul asupra Pentagonului a fost prima lovitură semnificativă ce a vizat o clădire guvernamentală după aproape 200 de ani.

Atacurile din 9-11 Septembrie au survenit după ce gruparea teroristă Al-Qaida a răpit şi deturnat patru  avioane de linie ale SUA. Două dintre acestea au fost proiectate în WTC, în Turnurile Gemene, unul în Pentagon şi alt avion în Shanksville, Pennsylvania, pe un câmp.

În teribila tragedie şi-au pierdut viaţa 2.996 de oameni şi peste 6.000 au fost răniţi.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Singurul animal care vede mai multe culori decât omul. E o creatură bizară, dar care este și foarte inteligentă
Capital.ro
Doliu imens. S-a stins cea mai frumoasă femeie. A fost o stea a lumii: Eleganță, forță și frumusețe
Playtech.ro
Cum poţi obţine sute de lei în plus la pensie, înainte de Paşte. Tot mai mulţi pensionari procedează aşa
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
A început mega-proiectul de 3,5 miliarde de euro. Ceaușescu l-a refuzat în 1972
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Șapte polițiști au fost răniți și mai multe vehicule au fost distruse într-o urmărire cu final dramatic pe A1, în Marea Britanie
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lumea a pierdut cel mai iubit actor. Ne-a sfâșiat trecerea sa în neființă: Nu eram pregătit să mor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Furtună POLARĂ în România, înainte de FLORII! Este URGIE în România!
MediaFlux
Trump a confirmat! Decizia momentului privind soldații din România
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?