Efken Ala a spus că autorul atacului este Mehmet Ozturk. El a declarat pentru presă că cinci persoane au fost interogate până în prezent.
Ministrul a anunţat, de asemenea, o revizuire a măsurilor de securitate şi impunerea unor restricţii de circulaţie în şapte provincii turce.
Trei israelieni – dintre care doi cu dublă cetăţenie israeliană şi americană – şi un iranian au fost ucişi în atac. Alte 36 de persoane au fost rănite. Unsprezece israelieni se află, de asemenea, printre persoanele rănite. Doi irlandezi, un german, un islandez, un locuitor al emiratului Dubai şi un iranian au fost, de asemenea, răniţi în atac.
Sicriele israelienilor au fost repatriate duminică, la bordul unui avion. Israelul şi-a îndemnat cetăţenii să evite Turcia.
„Am stabilit că Mehmet Ozturk, născut în 1992 la Gaziantep, a comis sâmbătă atacul atroce de la Istanbul”, a declarat Ala într-o conferinţă de presă în capitala turcă.
„S-a stabilit că el este membru Daesh (acronimul arab al SI)”, a adăugat el.
Turcia face parte din coaliţia anti-SI condusă de Statele Unite şi permite avioanelor acesteia să folosească baza aeriană de la Incirlik pentru a efectua atacuri în Irak şi Siria.
Statul Islamic a revendicat mai multe atacuri pe teritoriul Turciei – ultimul în ianuarie, când un presupus atacator sinucigaş a omorât 12 turişti germani la Istanbul.