ATENŢIE, BEŢIVANI! Ţara în care PEREŢII URINEAZĂ pe TINE dacă tu urinezi pe ei VIDEO

Sătui ca toţi beţivii să le urineze pe perete, rezidenţii cartierului St. Pauli din Hamburg au decis să riposteze cu o idee genială.
Alina Costache
06 mart. 2015, 10:38
ATENŢIE, BEŢIVANI! Ţara în care PEREŢII URINEAZĂ pe TINE dacă tu urinezi pe ei VIDEO

O organizaţie din cartierul respectiv, unul din locurile cu cele mai multe baruri şi zone de agrement din oraş, au vopsit pereţii cu o substanţă specială, superhidrofobică, ce face ca tot lichidul ce ajunge pe perete să se întoarcă spre sursă, potrivit Bored Panda.

Citeşte şi Doi amorezi s-au îmbătat şi au adormit într-un tomberon. Unde s-au trezit câteva ore mai târziu

Astfel, beţivii care îndrăznesc să urineze în locuri nepermise, ajuns să se stropească din cap până în picioare cu propria lor urină. Mai mult, numeroşi oameni au fost filmaţi în timp ce recurgeau la aceste practici, ajungând să se murdărească singuri.

Citeşte şi Circuitul alcoolului în organism. Află de ce unii se fac CRIŢĂ, iar alţii abia se AMEŢESC

Mai mult, în timp ce pe anumiţi pereţi sunt puse plancarte în care oamenii sunt atenţionaţi, există şi zone în care zidurile vor fi pline de surprize.

DailyBusiness
Ai planuri pentru luna octombrie? Meteorologii anunță cum va fi vremea în fiecare zi, toată luna
Spynews
Ce relație are acum Cătălin Botezatu cu copiii lui. Designerul și-a ținut familia privată: ”Asta e cel mai important”
Bzi.ro
Ia cei mai mulți bani pentru concertele de Crăciun! Andra nu mai este primul loc
Fanatik.ro
Stațiunea din România, cu cel mai pur aer din Europa, pe care o adorau părinții și bunicii noștri pe vremuri, a fost lăsată în ruine. Perla turismului românesc a ajuns de nerecunoscut astăzi
Capital.ro
Adio, maestre! A murit actorul cu voce ca de înger: O zi pe care nu doream să o trăiesc
Playtech.ro
Doamne cum arăta Anamaria Prodan înainte să-și micșoreze sânii!!! Imaginile secrete au SCĂPAT pe net
DailyBusiness
Hotărâre drastică pentru toți românii care stau la casă!
Adevarul
„Am mâncat sandvișuri uriașe cu creveți la aceeași masă cu KGB-ul” . Jens Stoltenberg a dezvăluit cum a încercat să recruteze un agent sovietic
wowbiz.ro
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?
Spynews
Ziua Educației 2024. Cele mai frumoase mesaje și felicitări pentru învățători și profesori
Spynews
Claudia Pătrășcanu i-a făcut o urare lui Gabi Bădălău de ziua lui de naștere: ”Nu aștept să mi se răspundă niciodată”. În ce relații este cu fostul soț
Evz.ro
Paste cu sos de post și măsline uscate. O idee de cină sățioasă
Ego.ro
Elena Udrea, de nerecunoscut!!! Fosta blondă de la Cotroceni, extrem de slabă și cu părul creț
Prosport.ro
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La 40 de ani, arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani
kanald.ro
Oana Roman, în doliu! Vedeta a pierdut o persoana dragă: „A plecat brusc și tragic!”. Despre cine este vorba?
Cancan.ro
Mario Fresh, primele declarații după despărțirea de Alexia Eram: 'A fost o decizie dificilă pentru amândoi!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care au casă la curte. TAXA care trebuie neapărat plătită
StirileBZI
Cei care cumpără de pe Temu sau Shein vor plăti taxe mai mari! Comanda trebiie să fie mai mare de 750 de lei!
Prosport.ro
FOTO. A dansat twerk în fața ei, după ce a sugrumat-o! Cea mai controversată luptătoare
stirilekanald.ro
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
substantial.ro
Contactul cu Hashem Safieddine, potențial succesor al liderului Hezbollah, pierdut după lovituri israeliene
MediaFlux
Se MODIFICĂ aceste PENSII! Casa de Pensii a EXPLICAT EXACT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
”Țara te vrea prost”: Sarmalele Reci – o trupă mai actuală ca oricând