Măsura este necesară pentru derularea lucrărilor pe trei mai şantiere de pe traseul acestui tramvai: Podul Grant, Pasajul Ciurel şi Metroul de Drumul Taberei.
Tramvaiul 41 nu va mai circula începând de săptămâna viitoare, posibil din data de 26 iunie, au spus pentru ECONOMICA.NET surse apropiate situaţiei. Iniţial se vehiculau date ca 24 iunie sau 1 iulie pentru suspendarea liniei 41.
De asemenea, perioada pentru care urma să fie oprită circulaţia era iniţial de o lună. Dar, pentru că a mai fost deschis un al treilea şantier pe traseul tramvaiului, respectiv Podul Grant, perioada suspendării circulaţiei a fost prelungită la două luni.
Mai mult, pentru că lucrările de reparaţii la Podul Grant ar presupune închiderea circulaţiei pe acesta, şi autobuzele ce vor fi introduse în locul tramvaiului vor circula pe un traseu deviat. Reparaţiile la Podul Grant au demarat în luna mai, cu lucrări pe anumite bretele. Aceasta este prima intervenţie dupa mai bine de 12 ani de la ultimele reparaţii.
Pasajul supratraversează liniile de cale ferată şi face legatura între bulveraddul Ion Mihalache şi Calea Giuleşti. Conform informaţiilor noastre, în locul tramvaiului 41 vor fi introduse în circulaţie 50 de autobuze/zi în timpul săptămânii şi 30 de autobuze/zi în weekend.
Citeşte mai mult pe Economica.net