Poliţiştii din Ploieşti au verificat dacă şoferii şi-au pus anvelope de iarnă, aşa cum prevede legea. „Nu se circulă cu asemenea cauciucuri pe drumurile publice. Şi pe faţă şi pe spate. Chiar nu aveţti niciun pic de aderenţă. Cum mergeti pe stradă? Sunteţi un pericol”, spune un poliţist unui şofer carea conducea o autoutilitară cu anvelopele foarte uzate. Scuza – nu e maşina lui.
Amenda însă a încasat-o şoferul, care a rămas şi fără certificatul de înmatriculare.
Potrivit România TV, pe lângă lipsa anvelopelor de iarnă, poliţiştii au constatat şi alte nereguli. Un taximetrist nu avea nici un act la el, licenţa de transport era expirată, iar în maşină poliţiştii au găsit şi o armă albă. Taximetrisul s-a ales cu o amendă usturătoare.
Deşi este încă toamnă din punct de vedere calendaristic, iarna şi-a intrat în drepturi. Meteorologii au anunţat că de joi seară se întorc ninsorile în mai multe regiuni din ţară. Citeşte: PROGNOZA METEO pe trei zile
Administratia Nationala de Meteorologie a emis, joi, o informare meteorologică de ninsori şi vânt, valabilă în intervalul 28 noiembrie, ora 20 – 29 noiembrie, ora 12.
Zonele vizate sunt cele montane.
În intervalul menţionat va ninge în Carpaţii Orientali şi Occidentali şi pe arii restrânse în Carpaţii Meridionali, iar vântul va avea intensificări temporare.
În zona de munte a judeţelor Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Harghita cantităţile de precipitaţii vor fi de până la 10…15 l/mp, iar viteza vântului la rafală va atinge 60…70 km/h, viscolind ninsoarea.
CITEŞTE ŞI: PROGNOZA METEO pe două săptămâni. Cum va fi vremea de Moş Nicolae