Potrivit ANM, între 30 iulie, ora 15 – 31 iulie, ora 15 vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Moldova, Dobrogea şi în jumătatea estică a Munteniei. În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce trecător vor lua aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse.
În partea de sud-est a teritoriului, în după-amiaza zilei de marţi, disconfortul termic se menţine deosebit de accentuat.