Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Irlanda că Serviciul local de Meteorologie a emis o atenționare cod portocaliu de vânt puternic. Vântul va atinge viteze medii de 65-80 km/h, cu unele rafale severe de 110-130 km/h. Cele mai mari intensificări ale vântului se vor produce în zonele de coastă expuse, unde pot genera valuri foarte mari, precum și unele inundații de coastă. Alerta este în vigoare pentru intervalul de la data de 7 februarie 2019, ora 06:00 până la data de 9 februarie 2019, orele 18:00.
Mai multe informații pot fi regăsite pe site-ul oficial al Serviciului Național de Meteorologie irlandez la adresa web http://www.met.ie/nationalwarnings/default.asp#.
Menționăm că, până în prezent, aeroportul Dublin nu a emis avertizări cu privire la posibile perturbări ale zborurilor. Cetățenii români care călătoresc în sau din Irlanda pot verifica actualizările disponibile pe site-ul aeroportului, la adresa: https://www.dublinairport.com/latest-news.
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Dublin: +35316681150; +35316674318; +35316674325, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Irlanda: +353864684351.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://dublin.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.