Atribuţiile adjunctului şefului Poliţiei Bihor, reţinut pentru corupţie, preluate de un alt ofiţer

Adjunctul şefului Poliţiei Judeţene Bihor, Ioan Brândaş, reţinut pentru luare de mită, a fost pus la dispoziţie, iar atribuţiile acestuia vor fi preluate, joi, de către un alt ofiţer, anunţă Poliţia Română.
Romania TV
07 nov. 2013, 08:07
Atribuţiile adjunctului şefului Poliţiei Bihor, reţinut pentru corupţie, preluate de un alt ofiţer

Într-un comunicat transmis, joi dimineaţă, Poliţia Română precizează că în cursul acestei zile, prin dispoziţie a inspectorului general, atribuţiile funcţiei de adjunct al şefului Poliţiei Judeţene Bihor vor fi preluate de către un alt ofiţer.

Totodată, adjunctul şefului Poliţiei Judeţene Bihor a fost pus la dispoziţie, după ce împotriva acestuia a fost începută urmărirea penală şi a fost reţinut de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

„Reiterăm faptul că pentru Poliţia Română combaterea faptelor de corupţie, inclusiv a celor comise de lucrători de poliţie, rămâne o prioritate şi că va acţiona în continuare, împreună cu instituţiile competente în domeniu, pentru prevenirea, combaterea şi soluţionarea cazurilor similare”, mai precizează Poliţia Română.

Adjunctul şefului Poliţiei Judeţene Bihor, Ioan Brândaş, a fost reţinut, miercuri după-amiază, pentru 24 de ore, pentru luare de mită, urmând să fie dus la Curtea de Apel Oradea cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Oradea îl cercetează pe comisarul şef Ioan Brândaş, adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bihor, pentru luare de mită, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte, în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, folosirea, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite şi favorizarea infractorului, potrivit DNA.

Sursa citată precizează că, în perioada ianuarie – noiembrie 2011, Ioan Brîndaş, în calitate de adjunct al şefului Poliţiei Judeţene Bihor şi având în coordonare Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) din IPJ Bihor, a finanţat în mod direct activitatea comercială a trei societăţi din Oradea, pentru efectuarea de achiziţii intracomunitare de zahăr, ulei şi alte produse alimentare.

„Concret, inculpatul a acordat în mod repetat, prin intermediar, persoanei care controla cele trei firme, suma totală de 45.000 euro, percepând în schimb o dobândă foarte mare (camătă). Pentru sumele de bani împrumutate în perioada ianuarie – noiembrie 2011, inculpatul Brândaş Ioan a încasat periodic, până în luna septembrie 2013, dobânzi totalizând peste 75.000 euro. În schimbul foloaselor materiale primite sub forma dobânzilor (cametei) încasate periodic, inculpatul a protejat activitatea infracţională celor trei firme pe care le-a finanţat în parte, în condiţiile în care aflase că firmele erau implicate în circuite evazioniste. Concret, inculpatul nu a luat niciun fel de măsuri la care era obligat în virtutea atribuţiilor de serviciu, cu toate că avea în coordonare directă SIF din cadrul IPJ Bihor. Mai mult decât atât, după ce SIF a fost sesizat de instituţiile de control fiscal despre activitatea evazionistă în care erau implicate cele trei firme, Brândaş a divulgat informaţii confidenţiale din cadrul anchetei penale, în sensul că a informat persoanele cercetate că sunt urmărite penal şi că vor fi făcute percheziţii la domiciliul acestora”, se arată în comunicatul de presă al DNA.

În documentul citat se mai menţionează că la începutul lunii august 2013 Ioan Brândaş a avertizat-o pe una dintre persoanele vizate în dosarele de evaziune fiscală constituite la IPJ Bihor că vor fi făcute percheziţii domiciliare cu posibilitatea luării unor măsuri preventive în cauză. Astfel, persoana cercetată a distrus mai multe documente contabile şi alte înscrisuri privind circuitele evazioniste, cât şi înscrisuri privind finanţarea firmelor din împrumuturi obţinute de la diverşi cămătari.

Mai multe percheziţii au avut loc, miercuri, în biroul şi la locuinţa adjunctului şefului Poliţiei Judeţene Bihor Ioan Brândaş.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cât detergent pudră se pune la o singură spălare, de fapt. Greșeala pe care multe gospodine o fac
Capital.ro
Zi de doliu în România. Ne despărțim de un mare nume al țării: O să rămâneți în amintirea noastră pentru totdeauna!
Playtech.ro
Ce este ploaia însângerată, fenomenul care va ajunge şi în România în următoarele zile. Afectează toată Europa
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Românii rămân fără căldură de Paște! Anunțul făcut de Termoenergetica București
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
SUA, gata să renunțe la eforturile de negociere a unui acord de pace Rusia – Ucraina. Trump are și alte priorități, anunță Rubio
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai