Attila Korodi: Bugetul pe 2019 trebuie adoptat cât mai repede cu putinţă

UDMR nu va propune, miercuri, vreo modificare la legea bugetului pe 2019, declară la RFI liderul deputaţilor Uniunii, Attila Korodi, care consideră că ar trebui finalizat acest ”serial cu meciuri politice”.
Romania TV
13 mart. 2019, 08:11
Attila Korodi: Bugetul pe 2019 trebuie adoptat cât mai repede cu putinţă

Attila Korodi speră ca ”serialul” bugetului să se încheie miercuri: ”N-avem buget. Până când vom avea buget, cel puţin un trimestru din anul acesta se va termina. Aşa că astăzi sper să se termine acest serial cu meciuri politice, pe o temă care pe unele elemente este una tehnică, pe alte elemente se referă la politici publice, dar în sine se referă la un instrument esenţial al democraţiei, bugetul statului”.

Întrebat dacă ar trebui modificat ceva în legea bugetului pe 2019, liderul deputaţilor UDMR spune că atunci ”când bugetul a fost înaintat Parlamentului, Guvernul şi-a asumat câteva cifre foarte exacte, care privesc dezvoltarea economică. Dacă Guvernul îşi asumă acele cifre, înseamnă că este total responsabil dacă devin realitate sau nu. Dacă acestea sunt deplasate sau nu, mai puţin cred. Dacă sunt foarte exacte sau nu, probabil că o să aibă corecturi, ca şi anul trecut, dar asta nu înseamnă că pe această dispută trebuie să blocăm în sfârşit şi îl privesc ca un act administrativ, mai nou, pentru că efectiv, ţara nu mai are acest instrument administrativ, trebuie adoptat cât mai repede cu putinţă”.

De asemenea, întrebat dacă UDMR va propune vreo modificare la legea bugetului pe 2019, Attila Korodi a spus: ”Noi nu vom propune altă modificare”.

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, miercuri, în şedinţă comună pentru a reexamina, la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, Legea bugetului de stat pe anul 2019.

Şeful statului consideră că alocarea resurselor bugetare este, pe de o parte, fundamentată pe o prognoză nerealistă, iar pe de altă parte, nu asigură o reală funcţionare a unor instituţii publice cu rol esenţial în societate.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, în repetate rânduri, că bugetul a fost construit ”foarte bine şi foarte riguros” şi a anunţat că nu vor exista modificări.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Medicamentul care ar reduce speranța de viață cu 6 ani. Multe persoane îl folosesc pentru o problemă des întâlnită
Capital.ro
România e în doliu. Un celebru ministru s-a stins azi, 29 aprilie. Fiul său a anunțat tragedia
Playtech.ro
De ce unele ouă au pete negre sau maro pe gălbenușuri. Cât de sigure sunt pentru consum?
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Situație gravă la granița României. Serviciile au oameni cu inteligență redusă și fără cultură
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Urmează patru zile libere pentru elevii și bugetarii din România
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Elena Udrea. Va fi eliberată? Tribunalul Prahova a făcut anunțul azi, 29 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Ultimă oră! Este vorba despre marele sportiv Mihai Leu. Este în stare critică
MediaFlux
Ucraina și SUA resping propunerea lui Putin. Ce ar ascunde armistițiul de 3 zile
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster