Au bătut palma cu adversarii: Conservatorii germani AU APROBAT ACORDUL guvernamental cu social-democraţii

Creştin-democraţii cancelarului german Angela Merkel au aprobat, luni, după o dezbatere aprinsă, acordul de guvernare încheiat cu Partidul Social-Democrat (SPD), care ar urma să îi permită şefei guvernului de la Berlin să fie reconfirmată în funcţie în următoarele opt zile.
Romania TV
09 dec. 2013, 20:46
Au bătut palma cu adversarii: Conservatorii germani AU APROBAT ACORDUL guvernamental cu social-democraţii

Angela Merkel a obţinut sprijinul tuturor celor 181 delegaţi conservatori reuniţi în congres extraordinar, exceptând două abţineri, dar după o discuţie de o vigoare puţin obişnuită acestui partid, notează agenţia internaţională de presă. Reprezentanţii aripii de dreapta a Uniunii Creştin-Democrate (CDU) şi-au înmulţit criticile şi cererile, înainte de a se alinia poziţiei celorlalţi conservatori, informează Agerpres, citând Reuters.

În pofida unei victorii zdrobitoare în alegerile legislative din 22 septembrie, CDU şi partenerul său bavarez, Uniunea Creştin-Socială (CSU), nu au putut obţine majoritatea absolută în Parlament, constrângând-o astfel pe Angela Merkel să înceapă negocieri cu SPD, încheiate cu un acord pe 27 noiembrie.

Angela Merkel a subliniat, luni, că a reuşit, în cadrul negocierilor cu social-democraţii, să amâne pentru 2017 intrarea în vigoare a unui salariu minim pe economie şi a respins criticile privind scăderea vârstei de pensionare pentru anumite categorii de salariaţi. Şefa guvernului german a insistat asupra faptului că a ştiut să se opună cu succes creşterii impozitelor cerute de SPD pentru a finanţa investiţiile în infrastructură şi educaţie.

Cele câteva dificultăţi întâmpinate de Angela Merkel în cadrul partidului său pot părea minime în raport cu rezistenţa căreia trebuie să-i facă faţă preşedintele SPD, Sigmar Gabriel. „Nu este o căsătorie din dragoste. Este o coaliţie de prudenţă rezonabilă, le-a spus Sigmar Gabriel tinerilor social-democraţi, cu ocazia unei reuniuni a acestora.

Membrii SPD se vor pronunţa prin vot prin corespondenţă asupra acordului de guvernare. Rezultatele scrutinului vor fi prezentate pe 14 decembrie. În cazul aprobării acordului de guvernare, Angela Merkel ar urma să fie reconfirmată în funcţia de cancelar pe 17 decembrie.

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Orașul de lângă România care a început să atragă din ce în ce mai mulți turiști din toată Europa. Este considerat un loc al regilor și are o catedrală impresionantă
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul așteptat: Nu va fi scos din cursă
Playtech.ro
Ce pensie uriaşă încasează Gigi Becali în fiecare lună. Latifundiarul este şi el uimit de sumă: 'Nu am muncit...
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
A salvat cu sângele său viața a peste 2 milioane de copii. Cine a fost James Harrison
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Părinții primesc 1.500 de lei pe lună, pe lângă alocație, pentru doi ani. Singura condiție care trebuie îndeplinită
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. Anunț șoc: 3 ani de pușcărie! Dacă puteau, îmi dădeau 20
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Ministerul Comerţului din China reacționează la noile tarife impuse de SUA
MediaFlux
Ilie Bolojan, discuție telefonică cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Mesajul urgent pentru România
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă