Au cheltuit mii de euro pe OPERAŢII ESTETICE ca să arate la JLo. Acum REGRETĂ faptele

Arată ca Jennifer Lopez, dar sunt nemulţumite de atenţia pe care o primesc. Două surori din Columbia au cheltuit peste 20.000 de euro pe operaţii estetice pentru a arăta la fel ca diva latino. Surorile Jennifer şi Karen Lopez aveau 15 ani când i-au cerut mamei să fie supuse unor operaţii de mărire a sânilor, liposucţii şi implanturi în posterior, scrie dailymail.co.uk.
Romania TV
16 feb. 2013, 09:30
Au cheltuit mii de euro pe OPERAŢII ESTETICE ca să arate la JLo. Acum REGRETĂ faptele

„Le-am invidiat întotdeauana pe femeile cu forme, aşa cum este J-Lo. Mi-am dorit rezultate imediat. I-am cerut în fiecare zi mamei să mă lase să mă operez, spunându-i că sunt nefericită, iar mama a fost în final de acord”, a declarat tânăra Jennifer Lopez, acum în vârstă de 23 de ani.

Acum, cele două tinere au ajuns să regrete operaţiile.

„Posteriorul meu este atât de mare, că a ajuns să fie un blestem din cauza atenţiei pe care i-o acordă oamenii. Şi femeile vor să facă o fotografie cu mine. Corpul meu atrage prea mult atenţia”, a declarat una dintre surori.

DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Spynews
Legumele bogate în proteine care te vor ajuta să îți îmbunătățești dieta. Beneficiile pe care le au pentru sănătate
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Alimentul delicios care te scapă de colesterolul mărit. Se consumă o linguriță, în fiecare zi, iar beneficiile sunt uimitoare
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia finală. Avocații lui au făcut anunțul: Vor fi depuse documente devastatoare
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Adevarul
Proiectul de buget pe 2025 pe înțelesul tuturor: „Am făcut o românească fiscală simpatică și avem peste 5% din PIB pentru Apărare”
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Cum faci cei mai delicioși cartofi cu cașcaval! Rețeta pentru preparatul care te va cuceri instant
Spynews
Ce știe Alina Sorescu despre câți bani are Alexandru Ciucu! Adevărul despre presupusele afaceri profitabile: ”A cerut să nu fie luate în calcul”
Evz.ro
Vremea se schimbă într-un mod neașteptat. Pregătiți-vă pentru următoarele zile
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Se schimbă data de livrare a voucherelor alimentare! Când le vor primi beneficiarii
Cancan.ro
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu, descalificat? Răsturnare de situație pe scena politică: E probabil să nu treacă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Tanczos Barna: România nu poate dezvolta doar Bucureștiul
MediaFlux
BANI de la GUVERN. Românii care depun această cerere PRIMESC 1000 de lei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Au confundat aurul cu alama. Rezultatul? Un tezaur a stat „la liber” 10 ani pe holul unei școli din România