Podul Străuleşti supratraversează Lacul Griviţa, pe DN 1A şi face legătura între Bucureşti şi Ilfov (Mogoşoaia), iar lucrările de reabilitare au început în luna octombrie 2018. S-au făcut reparaţii la suprastructura şi infrastructura podului, la elementele de rezemare, la calea de rulare, trotuare, rosturi de dilataţie, sisteme de scurgere a apelor, parapete, borduri si rampe de acces.
„Acest obiectiv de investiţii a fost finalizat la termen, într-un timp foarte scurt, de doar 12 luni! Deşi tranzitat de sute de autovehicule zilnic, acest pod nu fusese niciodată consolidat, ci doar «cosmetizat» în urmă cu zece ani, iar anul trecut, o parte din zidul de susţinere s-a surpat, împreună cu trotuarul şi o porţiune din prima bandă de circulaţie, ceea ce reprezenta un adevărat pericol atât pentru maşini, cât şi pentru pietoni. Am decis de urgenţă consolidarea şi reabilitarea acestui obiectiv de infrastructură şi iată că acum, aşa cum am promis, redăm circulaţiei rutiere şi pietonale un pasaj sigur şi modern!”, a afirmat primarul general, Gabriela Firea, conform unui comunicat al Primăriei.
Valoarea totală a lucrărilor se ridică la aproximativ 630.000 de euro.
Încep lucrări la Pasajul Doamna Ghica şi Podul Constanţa. Circulaţia nu se închide